Dacă Bin Laden n-ar fi fost ucis, precis că era vorba de o conspiraţie Al Qaeda, că doar camerista este musulmană. Aşa că, până la urmă, în multitudinea de supoziţii şi piste false singurul lucru veritabil rămâne, probabil, SIDA de care suferă victima.
Noi, latinii, ne alegem şefii doar dacă aceştia prezintă urme clare de TBC. Adică dacă sunt tâlhari, beţivi şi curvari. Preşedintele Franţei s-a remarcat până acum prin faptul că şi-a tras o nevastă mai mare c-un cap şi mai tânără c-un veac. Primul ministru italian şi-a transplantat părul din nas pe ceafă, să pară mai viril în faţa minorelor din Maroc care-i foşgăie prin reşedinţă, iar prezidentul nostru e notoriu pentru relaţia scandaloasă faţă de 22 de milioane de conaţionali.
Dar dacă Berlusconi le dă pipiţelor bani şi eventual o locuinţă, marii noştri bărbaţi îşi plătesc metresele în barter. În loc să le dea 50 de euro, pentru o noapte sau 30 de secunde de amor, aleşii noştri le oferă locuri în Parlament şi în Guvern. Pornind probabil de la premisa că, dacă tot e curvă politica, trebuie populată cu persoane potrivite.
Scandalul Strauss-Kahn mai arată şi diferenţa dintre justiţia europeană şi cea de peste Ocean. Dacă pentru un sex oral şi unul anal, nu neapărat în această ordine, în State fostul şef al FMI poate primi 74 de ani de pârnaie, în Franţa n-ar lua mai mult de 7 ani la locul de muncă. La Palatul Elisee, ca preşedinte.