Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr de 30 ani din localitatea Pietroasa, acuzat de viol şi violare de domiciliu.

Vasile Boloca, 30 de ani, este acuzat că, în noaptea de 2 spre 3 martie, după ce a băut 6 sticle de bere şi circa o jumătate de litru de coniac, a spart uşa de la casa unei femei de 49 de ani din localitate, pe care a bătut-o şi violat-o.

Femeia a încercat să se apere şi l-a lovit pe agresor, însă acesta i-a rupt hainele, după care a forţat-o să întreţină relaţii sexuale, iniţial pe jos, după care în dormitor, unde a târât-o lovind-o cu pumnii în zona feţei şi a abdomenului.

Autorul violenţelor a fost prins de poliţişti pe 3 martie, după ce victima lui s-a prezentat la Postul de Poliţie pentru a reclama agresiunea. Boloca a fost luat de oamenii legii chiar din patul victimei, unde adormise imediat după consumarea actului sexual.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 4 martie a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, pentru audieri, şi ulterior la Judecătoria Beiuş, care a emis pe numele lui un mandat de arestare pentru 29 de zile, mandat aflat încă în vigoare.

În urma atacului, victima violatorului a ajuns în spital şi, potrivit medicilor legişti, va avea nevoie de cel puţin 25 de zile de îngrijiri medicale pentru a se reface.