Violatorul în serie Petru Hera Cristea, căutat de poliţişti, după ce, abia ieşit din închisoare, şi-a agresat propria mamă şi a încercat să o siluiască, a fost prins în Cluj Napoca.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, Hera Cristea a fost găsit joi după-amiază, în gara din Cluj, de un echipaj de Ordine şi Siguranţă Publică. Polițiștilor li s-a părut suspect că bărbatul încerca să se ferească de ei, motiv pentru care i-au solicitat actele.

Verificându-l în baza de date, oamenii legii au aflat că acesta era urmărit naţional, motiv pentru care l-au condus imediat la sediul Poliţiei Municipiului.

Hera Cristea nu a opus rezistenţă. În cursul aceleiaşi zile, acesta a fost transferat la Oradea şi depus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Bihor, iar vineri va fi prezentat la Judecătoria Beiuş pentru confirmarea mandatului de arestare emis pe numele său.

După cum a dezvăluit BIHOREANUL, bărbatul în vârstă de 46 de ani, provenit din satul Borz, comuna Şoimi, a fost lăsat să iasă din puşcărie de procurori şi judecători, pe 21 septembrie, înainte de a-şi ispăşi întreaga pedeapsă, şi a făcut o nouă victimă.

La trei săptămâni după eliberare, pe 10 octombrie, Petru Hera Cristea a vrut să-şi agreseze sexual propria mamă, după care a fugit de acasă. Astfel, pe 20 octombrie, la solicitarea procurorilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Beiuş a emis pe numele lui un mandat de arestare în lipsă, pentru 30 de zile, iar în baza mandatului violatorul a fost dat în urmărire naţională.

Bărbatul a fost căutat în tot judeţul, iar pentru că unele informaţii indicau că acesta a plecat spre Cluj, poliţiştii bihoreni şi-au alertat colegii, care l-au şi găsit pe violator acolo.

Condamnat până în prezent pentru trei violuri şi tot atâtea tentative, unele chiar cu tâlhărirea victimei, Petru Hera Cristea a fost eliberat condiţionat după ce a ispăşit două treimi din pedeapsa de 3 ani şi 520 de zile de închisoare, primită după ce, în 2014, a încercat să violeze o tânără pe Podul Intelectualilor din Oradea.

Bărbatului îi rămăseseră de executat 359 de zile, care i se vor adăuga, acum, la noua pedeapsă ce-i va fi dispusă de instanţă pentru tentativa de viol asupra mamei sale.