Viorel Pașca susține că în așezămintele sale din Bihor sunt adăpostite în prezent circa 370-380 de persoane și spune că acestea au ajuns la el, de-a lungul anilor, trimise de spitale, primării, poliție, direcții de asistență socială și alte instituții publice din țară. „Tre' să recunosc că e un lucru bun că îi vor lua. Ideea este că 20 de ani nu au avut treabă până acum”, spune acesta.
Într-o declarație acordată marți pentru agenția Agerpres, în timpul descinderilor DIICOT și ale Poliției Române la azilele sale, Pașca a spus că nu știe exact ce se întâmplă, dar că acestea ar avea legătură cu o plângere făcută de ministrul Sănătății.
„Tare aş vrea şi eu să ştiu ce se întâmplă, dar nu ştiu. Ştiu doar că a făcut o plângere, cred că anul trecut, domnul ministru al Sănătăţii, mi-o făcut dosar la Parchet”, a declarat Viorel Pașca.
El a ironizat acuzațiile din anchetă, în care este vizat un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.
„Suntem... grup infracţional organizat. Vedeţi, sunt și organizat. Că m-am organizat în 20 de ani, ne-am organizat. De 20 de ani facem asta și acum s-au gândit să mă verifice, să vadă infracțiunile”, a spus Pașca.
„Vreo 370-380, nu-i știu pe toți”
Întrebat câte persoane are în grijă în prezent, Viorel Pașca a estimat că este vorba despre aproximativ 370 de oameni - „Vreo 370-380, nu-i știu pe toţi. Probabil 370”.
Potrivit declarațiilor sale, persoanele sunt adăpostite în mai multe locații din Bihor, la Dumbrava, Tinca și Incești. Pașca a spus că nu știe exact câte imobile folosește, estimând că ar fi „15, 16, 17, 18”, în funcție de cum sunt numărate construcțiile. „Le număr pe fiecare dată. Mai construiesc o cameră și încă o cameră. Bine, acum o casă, e mult spus, pentru că la Incești, de exemplu, sunt o sută de oameni și toți sunt într-un loc. Că am tot făcut pe căsuțe acolo”, a declarat el.
Întrebat de unde provin persoanele care le adăpostește, Viorel Pașca a mai spus că acestea „provin de la spitale, primării, poliție și alte instituții, DAS-uri, alte instituții din țară, din toate judeţele ţării”. „Trimiși de către statul român la mine”, a spus Pașca. Întrebat de ce ar fi fost trimiși la el, acesta a răspuns: „Ca să îi îngrijesc, că n-au unde să-i țână”.
„Statul îi trimite la Dumbrava, cu ambulanța sau cu mașina poliției”
Viorel Pașca susține că, în ultimii ani, persoane externate din spitale sau rămase fără adăpost au fost aduse la așezămintele sale inclusiv cu ambulanțe sau mașini ale poliției, „că n-au unde să stea, că din spital, când îi externează, n-au unde să îi trimită”. „Și atunci îi trimit la Dumbrava, cu ambulanța sau cu mașina poliției. Îi duc aici, că n-au unde să-i ducă”, a declarat el.
În același interviu, Pașca a spus că este „un lucru bun” dacă statul a pregătit locuri pentru preluarea oamenilor din azilele sale, dar a criticat faptul că autoritățile nu ar fi fost interesate de soarta lor timp de 20 de ani.
„Și acuma, probabil, de când s-or pregătit un an, probabil le-o pregătit locuri, ca să vină acuma să-i ia, ceea ce e un lucru bun. Tre' să recunosc că e un lucru bun că îi vor lua. Da, ideea este că 20 de ani nu au avut treaba până acum. Și e bine și acuma că se gândesc, dar faptul că acuma mă consideră pe mine grup infracțional organizat, asta e rău. Pentru că după 20 de ani nu tot asta am fost?”, a spus Viorel Pașca.
„Sunt foarte impresionat”
Acesta a mai declarat că, în timpul descinderilor, autoritățile verifică actele bolnavilor, câți sunt și de unde provin. El s-a declarat „impresionat” că statul a trimis la fața locului inclusiv psihologi, medici și asistenți.
„Doamnă, trebuie să recunosc că sunt foarte impresionat. Sunt impresionat pentru că a venit și un psiholog. 20 de ani statul român nu a trimis un psiholog aici, să-i vadă. Au trimis şi medici, şi asistenți, tot, tot, tot, tot, ceea ce e un lucru bun”, a spus Pașca.
Întrebat cum a reușit să susțină financiar activitatea din centre, acesta a răspuns scurt: „Din donații”.
Declarațiile au fost făcute în contextul perchezițiilor derulate marți în Bihor de DIICOT și Poliția Română, la azilele lui Viorel Pașca, într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, sute de persoane vulnerabile, inclusiv persoane cu dizabilități psihice, ar fi fost recrutate, primite și adăpostite în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub aparența oferirii unor servicii de îngrijire. Victimele ar fi fost menținute într-o stare de dependență și aservire, fără îngrijire medicală adecvată și fără supravegherea necesară stării lor.
BIHOREANUL a scris de-a lungul anilor despre azilele lui Pașca
Situația de la Dumbrava nu este una nouă. BIHOREANUL a scris în mai multe rânduri, de-a lungul anilor, despre așezămintele lui Viorel Pașca, aflate de multă vreme într-o zonă controversată: pe de o parte, autoritățile i-au reproșat că adăpostește sute de persoane vulnerabile fără ca stabilimentele să funcționeze ca servicii sociale licențiate potrivit normelor legale; pe de altă parte, Pașca a contracarat și susținut constant că tocmai spitale, primării, poliții și direcții de asistență socială din țară îi trimit oameni pe care sistemul public nu are unde să îi țină.
În reportajul „Singuri în moarte”, publicat în 2021, de pildă, BIHOREANUL arăta că Pașca îngrijea atunci peste 450 de oameni în 17 case din Dumbrava și Tinca, mulți dintre ei bolnavi, fără familie și fără locuință, iar în sat apăruse inclusiv un cimitir cu peste 600 de morminte ale „oamenilor nimănui”. Reporterul nota atunci contrastul dintre pacienții care păreau curați și hrăniți și faptul că, oficial, locul funcționa în afara sistemului clasic de servicii sociale. Pașca susținea că intrarea în legalitate ar fi „imposibilă și imorală”, invocând norme privind personalul, spațiile și dotările pe care spunea că nu le-ar putea respecta fără să lase pe drumuri o parte dintre cei îngrijiți.
Cel mai recent, în vara anului trecut, azilele lui Pașca au ajuns din nou în atenție după scandalul pacienților cu afecțiuni psihice trimiși de la Spitalul Județean din Mehedinți la Dumbrava și apoi returnați pentru că nu aveau acte. Controlul făcut atunci în Bihor, de o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Prefecturii, Poliției, DSVSA, DSP și AJPIS, s-a încheiat fără sancțiuni, dar cu recomandarea ca Pașca să își organizeze activitatea printr-o asociație acreditată ca furnizor de servicii sociale.
De altfel, activitatea de la Dumbrava a fost permanent acceptată tacit de reprezentanții instituțiilor statului. Rămâne de văzut în ce măsură vor fi trași la răspundere și aceștia de ancheta în curs.
Mai jos, un videoreportaj de la Dumbrava: