Acum, că ne-am lămurit ce ne aşteaptă la nivel naţional, mai bine să ne concentrăm pe problemele locale. E clar că multă vreme de-acum înainte Oradea va fi pe cont propriu, singurul ajutor fiind banii primiţi de la Uniunea Europeană.
Mi-aş dori anul acesta să văd că dispar plasele de pe palatele intrate de un an în renovare. Iar schelele să fie amplasate pe alte clădiri, pentru ca într-un timp rezonabil să putem admira centrul oraşului în toată splendoarea sa.
Mi-aş dori să văd terminată odată parcarea din centru, întâi pentru a rezolva problema maşinilor urcate pe trotuare şi apoi pentru că e deranjant să stai de atâţia ani cu ditamai şantierul în buricul târgului. Sper ca zona sinagogii Sion să fie definitiv amenajată, iar localurile de pe malul Crişului să fie funcţionale. Aş fi încântat să văd că pe strada Alecsandri a început renovarea clădirilor, transformând zona în polul distracţiei din oraş.
A sosit momentul ca Piaţa Ferdinand să fie reamenajată, pentru a pune în valoare splendida clădire a Teatrului. Sper ca arhitecţii să-şi manifeste orgoliul prin realizări profesionale şi nu prin polemici în ziare. Iar Casa Darvas, muzeul Holocaustului, cel al francmasoneriei şi nu în ultimul rând marele Muzeu al Ţării Crişurilor ar putea da din acest an oraşului mai multă consistenţă din punct de vedere turistic.
N-am vorbit de infrastructura mare, termoficare, centuri, ci doar de ceea ce ţine de birocraţie, bidinele, canciocuri şi meseriaşi. Tare sunt curios să văd câte din visele de la început de an vor deveni realitate.