Un salontan în vârstă de 39 ani a rămas fără permis pentru o perioadă de 3 luni şi s-a ales cu amendă, după ce, luni dimineaţă, poliţiştii rutieri l-au prins circulând cu 150 de kilometri pe oră pe Calea Aradului, în zona Aeroportului Oradea.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Poliţia Bihor, bărbatul a fost oprit, luni, la ora 09.23, de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier. „Acesta conducea un autoturism cu viteza de 150 km/oră, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/oră”, se arată în comunicatul Poliţiei.
Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu puncte amendă, fiindu-i suspendat totodată şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
În total, în timpul acţiunilor efectuate, luni, pe şoselele din judeţ, poliţiştii rutieri au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 29.000 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, aceștia au reţinut 12 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare și au fost constatate patru tamponări.
28 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 21 de pietoni care au traversat neregulamentar, 16 bicicliști, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, iar șapte sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.