Într-un discurs susținut de Ziua Unității Naționale în Rusia, Vladimir Putin a susținut vineri că Polonia ar vrea să „absoarbă” Ucraina, dar a dat de înțeles că și Ungaria, și România ar putea avea pretenții teritoriale în Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe a respins speculațiile făcute de Putin.

„Știm despre ideile politicienilor din Polonia de a face o țară „de la o mare la altă mare”, înainte de Al Doilea Război Mondial se vorbea mult despre asta. Era o idee fixă. De la Marea Baltică la Marea Neagră. Vedem acum că oficialii polonezi și ucraineni se iau în brațe, dar această idee este vie. Iar ideea absorbirii Ucrainei tot acolo e”, a spus președintele Rusia, conform Digi24.

Putin a continuat, spunând: „Tot așa cum se discută, cu siguranță, despre returnarea acelor teritorii care au fost luate Poloniei, trebuie să recunoaștem că au fost luate de Stalin, după al Doilea Război Mondial... Teritorii mari din România, din Ungaria, au fost luate”. În acest context, Vladimir Putin a susținut că „Rusia poate fi singurul garantor real al statalității și suveranității ucrainene”, asta după ce a pornit un război în Ucraina, luându-i teritorii. 

(sursa: Digi 24)

Ministerul Afacerilor Externe din România a reacționat sâmbătă, subliniind că țara noastră nu are vreo pretenție teritorială în Ucraina. 

„Ministerul Afacerilor Externe al României respinge aserțiunile exprimate de Președintele Federației Ruse în discursul susținut cu ocazia Zilei Unității Naționale, care induc în mod fals ideea că România ar avea pretenții teritoriale față de Ucraina. MAE subliniază că războiul de agresiune declanșat de Rusia la 24 februarie reprezintă o încălcare gravă și brutală a principiilor de drept internațional, inclusiv a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. In acest context, România reafirmă susținerea sa fermă pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internațional”, a transmis MAE.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!