Echipa de volei feminin CSU Oradea va susţine sâmbătă şi duminică, în sala Polivalentă a Universităţii din Oradea, dubla confruntare cu CSM Sighetu Marmaţiei, jocuri care au ca miză calificarea la turneul semifinal.
Cu o prezenţă constantă în play-off-ul Diviziei A2, formaţia antrenată de Mariana Szabo-Alexi porneşte favorită în confruntarea cu reprezentanta Maramureşului.
Cele două formaţii nu sunt la prima întâlnire în acest sezon. La turneul găzduit de echipa din Sighet, CSU Oradea a obţinut o victorie în trei seturi, ceea ce îi conferă un avantaj moral.
"Am avut parte în acest an de un campionat atipic la care a trebuit să ne adaptăm din mers. Ne dorim să avem evoluţii promiţătoare care să ne dea speranţe că putem repeta rezultatele din sezoanele anterioare", a declarat Mariana Szabo-Alexi, antrenoarea formaţiei orădene.
Cele două jocuri se vor disputa fără spectatori, conform Regulamentului şi Protocolului Medical în contextul generat de pandemia Covid-19. Vestea bună este însă că meciurile vor putea fi urmărite în direct pe pagina de Facebook a secţiei de volei a clubului orădean, CSU Oradea Volei.
Primul joc este programat sâmbătă cu începere de la ora 18, iar cel cel de duminică, de la ora 11.
Lotul cu care CSU Oradea va aborda cele două jocuri este următorul: Iuliana Fîcă, Andreea Maxim, Roxana Haidu, Giulia Blaj, Mădălina Pura, Alexandra Breban, Flavia Chiş, Diana Telian, Rossana Nistor-Popovici, Roxana Bonda, Andreea Ioniţă, Andreea Grosu, Alexandra Bikfalvi, Talida Goia, Andreea Simu , Daria Szabo-Alexi, Nagy Nora şi Diana Porumb.