După ce au încheiat sezonul regulat pe locul secund, studentele de la CSU Oradea s-au calificat în turneul semifinal al campionatului Diviziei A2 la volei feminin, Seria Vest.

La turneul găzduit de SCM Craiova, programat în acest weekend, vor participa echipele clasate pe locurile 1, 2, 3 și 4 în Divizia A2, Seria Vest, şi anume: SCM U Craiova (echipa gazdă), CSU Medicina Târgu-Mureş, CSS Turda şi CSU Oradea.

"Nu va fi uşor, avem o serie de probleme medicale, însă am încredere în echipă că va putea să gestioneze momentele dificile date de desfăşurarea acestor jocuri în deplasare, şi prin coeziunea grupului să avem o evoluţie asemănătoare cu cea de acum doi ani, când am reuşit să răsturnăm calculele hârtiei şi să ne calificăm mai departe", a declarat Mariana Szabo-Alexi, antrenorul principal al CSU Oradea.

Lider incontestabil este însă echipa CSU Medicina Târgu-Mureş, care nu s-a înscris, la rândul ei, în Divizia A1, din cauza lipsei susţinerii financiare de la autorităţile locale şi judeţene.

Ședinţa tehnică este programată pentru joi, 5 martie (când se va stabili prin tragere la sorţi programul meciurilor), iar jocurile se vor desfăşura începând cu ziua de vineri, până duminică, în sala "Ion Constantinescu" din Craiova.

Primele două echipe clasate vor obţine calificarea pentru turneul final.

Echipa CSU Oradea, participantă la acest turneu, va fi alcătuită din: Paşca Anca (căpitan), Radu Fîcă Ana Maria, Fîcă  Iuliana, Breban Alexandra, Maxim Andreea, Haidu Roxana, Adamcsik Daiana, Blaj Giulia, Telian Diana, Grosu Andreea, Chiş Flavia, Pura Mădălina şi Năstruţ Denisa, Bikfalvi Alexandra. Antrenori: Mariana Szabo-Alexi şi Paul Szabo-Alexi.