Voleibalistele de la CSU Oradea s-au impus clar, cu 3-0, în ambele dispute pe care le-au avut în acest weekend, pe teren propriu, în compania celor de la CSM Corona Başov. În urma acestor victorii repurtate în Sala Polivalentă a Universităţii din Oradea, orădencele s-au calificat din nou pentru turneul semifinal al campionatului Diviziei A2.

Dubla întâlnire de volei feminin dintre CSU Oradea și CSM Corona Brașov, ce a contat pentru faza a doua a campionatului Diviziei A2, seria de vest, a consemnat victorii pe linie pentru formația orădeană care s-a impus în cele două meciuri în minimum de seturi, 3-0 (25-19, 25-20, 25-18 și 26-24, 27-25, 25-18).

Disputate vineri și sâmbătă în sala Polivalentă a Universității din Oradea, cele două jocuri au fost mai echilibrate decât o arată scorul. Cu o echipă foarte tânără, CSM Corona Brașov a dat o replică bună, însă CSU Oradea a făcut diferența prin experiență, dar și dăruință. Excelent conduse de pe margine de Mariana Szabo-Alexi, orădencele au știut să profite din plin de momentele cheie ale disputei, obținând două succese pe deplin meritate, la capătul cărora au obținut biletele pentru calificarea la turneul semifinal.    

CSU Oradea – CSM Corona Brașov 3-0 (25-19, 25-20, 25-18) şi 3-0 (26-24, 27-25, 25-17)

CSU Oradea: Mălina Creț, Alexandra Breban, Nistor-Popovici, Sorana Geng, Cătălina Bosuioc, Nagy Nora, Diana Slavita, Alexandra Dăniloaia, Alexandra Keresztesi, Iulia Tincău, Daria Szabo-Alexi, Ilaria Tincău, Alexandra Bikfalvi și Roxana Haidu. Antrenoare:  Mariana Szabo-Alexi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!