Formaţia ACS Super Volei 2017 Oradea a obţinut calificarea pentru turneul final al Campionatului Naţional de Volei - Divizia Speranţe.

Tinerele voleibaliste orădence au trecut, în turneul semifinal, pe care l-au găzduit în 12 şi 13 iunie, de CS Victoria Nădlac cu scorul 3-0 şi tot cu acelaşi scor, de 3-0, de CSS Avram Iancu Ştei.

Performanţa celor de la ACS Super Volei 2017 Oradea este cu atât mai remarcabilă cu cât ele au dominat clar fazele preliminare. Astfel, orădencele s-au impus în toate jocurile, atât din grupe cât şi de la turneul semifinal fără să piardă vreun set, câştigând pe linie cu 3-0.

"Sunt foarte fericit că am obţinut ce ne-am propus. Practic, este o continuare a performanţei de la turneul de minivolei din 2019, când, la fel, ne-am calificat la turneul final. Mai întâi, am fost într-o serie cu două echipe din Maramureş, destul de bune, mă refer la Sighet şi Baia Mare, cu care am câştigat fără a pierde vreun set. Turneul semifinal l-am câştigat la pas, impunându-ne în ambele partide cu 3-0, atât în faţa celor de la CSS Ştei, cât şi a echipei din Nădlac", a declarat, după turneu, antrenorul formaţiei orădene Marius Drăgan. 

Turneul final al Campionatului Naţional de Volei - Divizia Speranţe, care va reuni cele mai bune opt echipe din ţară, printre care şi pe ACS Super Volei 2017 Oradea, se va desfăşura în perioada 7 - 11 iulie, într-o locaţie care urmează a fi stabilită.

"Ajungând în primele opt echipe ale ţării la categoria speranţe, nu o să avem nici un meci uşor. Depinde de grupa unde vom fi repartizaţi şi de forma în care se află fetele. Ne-am dori să ne depăşim locul 7 obţinut în 2019. Rămâne să vedem de ce suntem in stare", a mai adăugat Drăgan.

Lotul echipei orădene calificate la turneul final: Andreea Tomescu (căpitan), Ciucur Daria, Gherle Maya, Floruţa Ştefania, Mihoc Petra, Borbei Daiana, Ciuciu Iasmina, Pater Sofia, Brânzaş Ştefania, Ban Denisa, Pârcălab Maisa şi Parasca Briana.