Lasă că vă rezolv eu, o să vă trag după mine! Aşa îşi ameninţa colegii Antiana Man, fosta directoare a Colegiului Tehnic Andrei Şaguna, astă-iarnă, după ce a ajuns anchetată pentru delapidare şi fraudarea Bacalaureatului din 2012, dar şi pentru combinaţii pe banii şcolii.

Şi s-a ţinut de cuvânt, făcând mărturisiri ce arată că în şcolile din Bihor şi elevii, şi dascălii deopotrivă îşi cumpără examenele pe bani. Urmarea? Alături de Man, pe lista celor acuzaţi de corupţie au ajuns şi succesorul ei la conducerea şcolii, Răzvan Vonea, şi jurista şefă a Universităţii, Ramona Bacter, fostă şefă a Serviciului Juridic din Inspectoratul Şcolar.

După ea, potopul!

05_Antiana_Man_bihoreanul.jpgLa începutul anului, BIHOREANUL prezenta povestea fostei directoare a Colegiului Şaguna, Antiana Man (foto), dată pe mâna procurorilor pentru o pagubă de peste 60.000 lei adusă şcolii prin achiziţii de bunuri şi servicii fictive, dar şi a unor telefoane mobile (cinci Iphone 5 şi un Samsung Galaxy S3), fiecare cu abonament lunar de câte 112 euro, pe care aceasta şi le însuşise şi refuza să le înapoieze.

Problemele erau însă mai multe şi mai grave: dascălii din şcoală dezvăluiau că directoarea îi obliga să motiveze absenţele chiulangiilor şi chiar să dea note de trecere corigenţilor. Mai ales celor care urmau să dea Bacalaureatul şi, ca peste tot, cotizau la "fondul de protocol" pentru supraveghetori şi examinatori.

Luată ulterior la întrebări de poliţişti şi procurori, Antiana Man a recunoscut că şi-a ajutat elevii, făcând copiuţe pe care, apoi, le plasa în toaletă, pentru a fi preluate de "clienţi". Nu dezinteresat căci, potrivit unor surse, strânsese într-un singur an 20.000 lei de la părinţii elevilor din clasele a XII-a, sumă din care a oferit şi supraveghetorilor. "Le-a pus câte 100 lei în şerveţele, ca să închidă ochii şi să nu pună întrebări elevilor care ieşeau la toaletă după rezultate", explica sursa BIHOREANULUI.

Lanţul slăbiciunilor

05_Ramona_Bacter_bihoreanul.jpgÎn scurt timp, lista suspecţilor s-a extins. Au fost puşi sub urmărire mai mulţi profesori ai Colegiului, dar şi principala colaboratoare a directoarei, fosta juristă şefă a Inspectoratului Şcolar, Ramona Bacter (foto), între timp ajunsă pe aceeaşi funcţie la Universitate. Încercând să-şi uşureze situaţia, Bacter a turnat un alt şpăgar cu care a colaborat fructuos în acest an: Răzvan Vonea, fost director al Colegiul Economic Partenie Cosma, pus de anul trecut director la Şaguna în locul Antianei Man.

Acesta, au observat anchetatorii, avea conexiuni peste tot. În ianuarie 2014 se oferise să-i rezolve Ramonei Bacter o notă de trecere pentru sora ei, Teodora Hanciu, la examenul pe care aceasta, studentă în anul III la Ştiinţe Economice, îl avea cu fostul său coleg, lectorul Corneliu Benţe. Iniţial, Bacter i-a dat în schimbul acestui serviciu 100 euro, dar după examen Vonea i-a scris pe mesageria Facebook că a mai "îmbunătăţit" pachetul, în care a mai pus "un whisky, o cafea şi un parfum", cerând ca aceste bunuri să-i fie returnate. De altfel, le-a şi primit, mai puţin parfumul. "În timpul examenului, Vonea l-a vizitat pe Benţe şi i-a lăsat o plasă în care erau bunurile precizate şi, probabil, suma de bani", spun anchetatorii în referatul cu care săptămâna trecută au solicitat şi obţinut arestarea directorului.

Teze date acasă

Colaborarea Bacter-Vonea a continuat şi s-a extins. Jurista şefă a Universităţii a mai apelat la serviciile directorului de la Şaguna şi în februarie 2014, tot pe Facebook, rugându-l "să aibă grijă de o cunoştinţă, Aurel Bodea", elev al Colegiului, zicând că acesta "nu va rămâne dator". "Ulterior, Bacter i-a propus o întâlnire la biroul ei de la Universitate şi i-a dat 100 euro", spun procurorii, adăugând că elevul a promovat cu brio semestrul I chit că nu fusese nici măcar o zi pe la şcoală.

De altfel, nu era singurul. Din audierile făcute de poliţiştii SIF în rândul elevilor rezultă că Vonea obişnuia să-i ajute pe chiulangii, căutându-i pe ei ori pe părinţii lor pentru a le oferi subiectele de teză. "Apoi le prelua tezele gata întocmite pentru ca, la o eventuală verificare, pe foaie să apară scrisul lor", se arată în referat. Şocant, în cazul unui elev tomnatic plecat în străinătate, directorul a chemat-o pe soţia acestuia şi a pus-o să scrie în locul lui, pentru a-l promova. Evident, nu degeaba!

Asta, da, şcoală!

Nici pe propriii colegi dascăli Vonea nu i-a scutit de "biruri". În aprilie, una dintre fostele sale colege de la Partenie Cosma, profesoara Dora Negruţiu, l-a căutat să-i ceară ajutorul. Trebuia să susţină inspecţia finală pentru obţinerea gradului didactic I, iar Vonea urma să fie examinator, ca metodist desemnat de Inspectorat, alături de o angajată a Casei Corpului Didactic şi de un reprezentant al Universităţii.

Negruţiu "l-a întrebat pe Vonea care ar fi suma pe care ar trebui să le-o dea în astfel de ocazii, iar acesta i-a spus tarifele care se practică în sistem: 100 euro pentru preşedintele comisiei de evaluare, adică Verghelia Tiurbe, şi 300 lei pentru celălalt membru, Oana Secară", arată procurorii. Vonea le-a şi căutat pe colegele din comisie, iar pe 26 mai s-a dus împreună cu Negruţiu ca să le lase şpăgile. "Întâi au mers la Tiurbe, la biroul acesteia din Inspectorat, unde au lăsat 100 euro şi diverse produse, iar apoi la Universitate, la Secară, căreia i-au lăsat 300 lei şi un pachet".

Cât despre examen şi lecţia pe care Negruţiu trebuia s-o predea la inspecţie, Vonea i-a spus că era rezolvată. "Ia nişte planuri de lecţie gata făcute şi doar modifică titlul!", a îndrumat-o el.

"Sursă bună"

Directorul avea planuri mari şi pentru examenul de Bac. Tot cu Bacter, căreia pe 14 aprilie i-a cerut să-şi rezolve numirea ca preşedintă de comisie la centrul de examinare de la Colegiul Mihai Viteazul. Mobilul? Avea două pile de rezolvat. Şi nu fitecine!

Unul era Victoraş Micula, fiul magnatului Viorel Micula, iar celălalt Paul Beniamin Popa, fiul lui Florin Popa, cunoscut evazionist cu petrol, dar şi constructor, împreună cu vărul său, Gheorghe Pop, ridicând cartierul Nufărul Plazza din capătul oraşului. Ca s-o impulsioneze, Vonea i-a oferit lui Bacter 5.000 euro. "Vonea m-a asigurat că este prieten foarte apropiat cu părinţii celor doi elevi şi că voi primi cei 5.000 euro pentru fiul constructorului Popa", a turnat ulterior jurista. Cum avea să aranjeze examenul? Prin însemnarea lucrării elevului cu un cod care urma să fie transmis şi preşedintelui comisiei. Popa senior nu ar fi rămas dator. "E o sursă bună şi o să-l pun în legătură cu preşedintele comisiei", i-a promis Vonea Ramonei Bacter.

În ce priveşte povestea cu Micula junior, în ciuda variantei prezentate de Bacter şi a conversaţiilor interceptate, anchetatorii nu au găsit niciun alt indiciu despre modul în care urma să fie "soluţionată" şi problema acestuia.

Percheziţii în sală

Toate aranjamentele au fost însă date peste cap din cauza factorului-surpriză. Asta pentru că, din acest an, comisiile de examinare au fost trase la sorţi în public şi, în plus, la centrul de la Mihai Viteazul, chiar în timpul unuia dintre examenele scrise, poliţiştii au descins pentru percheziţii într-o sală de clasă şi l-au prins pe Popa jr. cu telefonul la el, în care avea subiectele rezolvate.

Acţiunea nu a fost lipsită de incidente. La un moment dat, băiatul şi-a cerut telefonul înapoi, motivând că vrea să-şi sune tatăl, şi până să se dumirească oamenii legii a şters rezolvările ce-l incriminau. "O parte din informaţii s-au recuperat, totuşi, ulterior, în timpul percheziţiei informatice a aparatului", spun sursele BIHOREANULUI.

În final, ambele beizadele au picat examenele, iar protectorul lor, directorul Răzvan Vonea, a fost arestat pentru 30 de zile, în total având de dat socoteală pentru şase capete de acuzare, de la luare şi dare de mită până la trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. Un model numai bun pentru elevii săi, dar de evitat!


DEMISIA!
Bacter pleacă

Întrebată de BIHOREANUL despre rolul său în comerţul cu examene, Ramona Bacter a refuzat orice clarificare. "Lucrurile sunt mai complicate şi mai alambicate, vor ieşi toate la iveală", a evitat ea răspunsul, afirmând doar că va renunţa la şefia Serviciului Juridic al Universităţii.

De altfel, rectorul Constantin Bungău susţine că la rându-i a cerut lămuriri atât cu privire la Bacter, cât şi la lectorul Corneliu Benţe şi la conferenţiara Oana Secară. "Trebuie să lămurim dacă banii chiar au ajuns la aceste persoane. Poate acest domn Vonea doar s-a lăudat că rezolvă, păstrând banii pentru dumnealui", a speculat Bungău.

Declarându-se revoltat de scandalurile de corupţie care au zdruncinat instituţia în ultima perioadă, rectorul susţine că nu poate lua măsuri împotriva celor implicaţi decât după condamnarea lor definitivă. "Universitatea nu stă în oamenii aceştia, ci are valori cu care poate să continue procesul educaţional. Însă cei care nu au puterea să se stăpânească mai bine să renunţe la statutul de cadre didactice", a transmis el.