Întrunit marțea trecută de urgență, în regim online, chiar înaintea minivacanței de 1 Decembrie, pentru a aproba o hotărâre privind montarea de panouri fotovoltaice pe șase clădiri publice din Oradea, între care Piața Rogerius și Arena Antonio Alexe, Consiliul Local a reluat și votul dat cu doar câteva zile înainte pentru amenajarea unei bretele care să facă legătura între strada Evreilor Deportați și cartierul Nufărul.

Acest proiect a fost supus încă o dată la vot nu pentru că reprezentanții municipalității s-ar fi răzgândit cu privire la demolarea celor trei imobile ce stau în calea viitorului drum, ci la cererea opoziției.

Consilierul PSD Adrian Madar și-a amintit că este coproprietar al unor imobile din zonă, iar votul său ar putea fi interpretat ca fiind unul interesat, pentru că proiectul creează oportunități de dezvoltare care i-ar putea crește valoarea proprietăților.

Astfel, pentru a nu fi în culpă, social-democratul i-a cerut lui Florin Birta să supună din nou proiectul dezbaterii în Consiliul Local ca să se poată abține la vot, solicitare căreia edilul i-a dat curs imediat. Oricum, e deja obișnuit ca Madar să nu-i voteze proiectele...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!