Reuniţi, vineri, în şedinţă ordinară, aleşii orădenilor au votat pe bandă rulantă 77 de proiecte de hotărâre, majoritatea cu un caracter tehnic.

Fotbal pentru copii

Consiliul Local a hotărât vineri, la propunerea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, amenjarea unui teren de minifotbal în Orăşelul Copiilor din cartierul Rogerius.

Potrivit raportului de specialitate anexat hotărârii, investiţia în valoare de 144.000 lei are ca scop valorificarea la maxim a trenului din parc în paralel cu creşterea nivelului de educaţie şi socializare a copiilor în paralelor cu îmbunătăţirea stării de sănătate a acestora prin stimularea practicării de exerciţii fizice.

Conform studiului de fezabilitate, terenul, de dimensiunea 11 x 46 metri, va avea un strat final din tartan.

Coridor verde

Tot în şedinţa de joi consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de amenajare a coridorului verde din strada Coriolan Pop.

Investiţia în valoare de 2,2 milioane lei urmează să fie finanţată prin Planul Operaţional Regional şi vizează reamenajarea unui spaţiu viran, neamenajat şi neutilizat, din cartierul Veteranilor unde nu există parcuri.

Viitoarea grădină publică va avea peste 8.000 de metri pătraţi de spaţii verzi din care 642 de metri pătraţi plantaţi cu flori şi 7.420 de metri pătraţi de gazon irigat complet automatizat.

Parcul va fi mobilat cu 20 de bănci, 16 coşuri de gunoi, două leagăne, două ansambluri de joacă pentru copii, două mese pentru ping-pong, două leagăne şi trei măsuţe de şah. Investiţia urmează să fie finanţată prin POR şi va avea termen de execuţie de şase luni.

Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!

O altă investiţie importantă aprobată vineri de Consiliul Local vizează reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional şi învăţarea pe tot parcusul vieţii în cadrul Colegiului Tehnic Mihai Viteazul Oradea.

Proiectul, în valoare de 6,1 milioane lei, sumă din care contribuţia municipalităţii se ridică la 122.720 lei, vizează îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ şi menţinerea în continuare a numărului de elevi înscrişi.

Printre lucrările cuprinse în proiect se numără reabilitarea şi izolarea faţadelor clădirii principale alcătuită din săli de clasă, al clădirii de laboratoare, atelierelor dar şi achiziţia de dotări pentru ateliere şi laboratoare. Investiţia va mai cuprinde înlocuirea instalaţiilor de apă şi canalizare.