Banca Mondială în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România organizează campania de consultare publică "Alege priorităţile oraşului tău" în cadrul căreia orădenii sunt chemaţi să ierarhizeze cele mai importante zece proiecte propuse de municipalitate.

Proiecte pentru dezvoltare

Orădenii sunt invitaţi să voteze online, până pe 22 martie, topul celor mai importante zece proiecte propuse de municipalitate.

Lista cuprinde proiecte stategice cu impact metropolitan comunicate de Primărie la solicitarea Băncii Mondiale. Pentru a putea fi incluse pe listă, investiţiile dorite de municipalitate trebuiau să facă parte dintr-un document programatic sau strategic existent (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, Planul Urbanistic General, Planul de Mobilitate Urbană sau altele), să aibă un prag valoric minim ajustat la capacitatea financiară a localităţii şi să nu aibă finanţare asigurată urmând să atragă fonduri UE, guvernamentale sau altele.

"Imboldul acestui exerciţiu este de a identifica proiectele majore ce pot încuraja şi cataliza dezvoltarea principalelor zone metropolitane din România. În acelaşi timp, este esenţial să se identifice care dintre aceste proiecte strategice sunt mai importante pentru fiecare comunitate în parte", se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.

Stabileşte priorităţile!

Campania "Alege priorităţile oraşului tău" vizează proiecte cu impact metropolitan propuse de administraţiile locale din Bucureşti şi 40 de reşedinţe de judeţ printre care şi Oradea.

Lista proiectelor pe care orădenii sunt chemaţi să le ierarhizeze în ordinea importanţei cuprinde investiţii care vizează: construcţia sălii polivalente, dezvoltarea parcurilor industriale eurobusiness, coridorul de mobilitate urbană durabilă în Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea – etapa I şi drumul expres Oradea – Arad.

Printre priorităţile oraşului  dorite de Primărie se mai numără drumul de legătură între şoseaua de centură şi autostrada A3, construcţia autostrăzii Transilvania (Borş – Suplacu de Barcău), extinderea şi modernizarea aeroportului, dezvoltarea campusului Universităţii Oradea şi electrificarea căii ferate Oradea – Arad respectiv Episcopia Bihor – Cluj Napoca.

Orădenii au la dispoziţie două luni să ierarhizeze prin votul lor investiţiile pe care şi le doresc cel mai mult.

"Fiind agreate pentru prima dată atât de administraţia publică, cât şi de comunitatea locală, aceste liste de proiecte vor putea informa deciziile viitoare de investiţii publice respectând o viziune comună", se mai menţionează în comunicat.

Doritorii pot VOTA AICI!