"Expaţii" domiciliaţi în România sunt obligaţi să facă demersuri oficiale dacă vor să voteze la alegerile europarlamentare din 25 mai. Potrivit unui comunicat al municipalităţii, cetăţenii statelor Uniunii Europene, cu domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul legal să se înscrie pe listele electorale speciale, în baza unei cereri, anexând o copie a unui act de identitate valabil.

Cererea şi documentele solicitate se pot depune în perioada 10 - 26 martie, la Sala Ghişeelor din Primărie cu program în zilele de lucru între orele 07:30 - 16:30 iar joia cu program prelungit până la ora 18:30.

Potrivit Legii 33 din 2007, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor europene "cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România pot face cereri de înscriere în listele electorale speciale. Aceste cereri se depun în scris la primarul localităţii de domiciliu sau de reşedinţă, însoţite de o copie a unui document de identitate valabil".