Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alin Dinu, a anunţat vineri, că poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului au început urmărirea penală împotriva unei femei de 40 ani din comuna vâlceană Păuşeşti - Măglaşi, pentru înşelăciune.
Femeia, Luminiţa Alexandru, a fost prinsă joi după-amiază după ce, în jurul orei 11, a acostat o femeie pe o stradă din Oradea, căreia i-a propus să îi ghicească.
"Pentru finalizarea ritualului, suspecta a solicitat cerceii din aur de aprox 3,5 grame pe care victima îi purta şi 100 lei, pentru a le "descânta", după care i-a returnat o batistă în care a asigurat-o că se află ascunse bijuteriile şi banii descântaţi", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
În momentul în care a desfăcut batista, orădeanca a constatat că fusese înşelată şi că vrăjitoarea i-a furat cerceii şi banii.
"Prejudiciul total provocat astfel se ridică la suma de 600 lei şi a fost recuperat integral de poliţiştii orădeni", a declarat inspectorul principal Alina Dinu.