Punerea în funcțiune a noului terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Oradea obligă Consiliul Județean Bihor să găsească o altă utilizare celui vechi. Pentru că mai multe companii și-au manifestat interesul să închirieze spații aici pentru diverse evenimente, CJ Bihor a aprobat, joi, tarifele pe care acestea le vor avea de achitat, de până la 4.000 euro pe zi, fără TVA.

Potrivit unei Hotărâri adoptate la propunerea conducerii Aeroportului, pentru închirierea unui spațiu de până la 500 metri pătrați, tariful va fi de 1.000 euro fără TVA pe zi, pentru închirierea unui spațiu cu o suprafață între 500 și 1.000 mp tariful stabilit este de 2.000 euro fără TVA pe zi, iar pentru un spațiu de peste 1.000 mp tariful va fi de 4.000 euro fără TVA pe zi.

„Avem în plan ca în vechiul terminal de pasageri să funcționeze o școală de pilotaj, în zona securizată, dar în zona nesecurizată mai avem spații libere și a existat interes din partea unor companii care doresc să organizeze diferite evenimente, de aceea am făcut această propunere”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul Aeroportului Oradea, Răzvan Horga (foto).

Vechiul terminal, cu o suprafață de aproape 3.000 metri pătrați, a fost modernizat în 2016, dar nu mai este folosit din primăvara anului 2024, când a fost dat în folosință terminalul actual, care corespunde tuturor cerințelor pentru efectuarea curselor internaționale, atât spre destinații din Spațiul Schengen, cât și din afara acestuia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!