Primăria Oradea va scoate la licitaţie 10 loturi de case pentru românii care vor să se repatrieze.
Cartier pentru diaspora...
Consiliul Local a aprobat joi, cu o singură abţinere, scoaterea la licitaţie a amplasamentelor cu o suprafaţă de minimum 500 metri pătraţi, situate în cartierul Diasporei din zona străzii Izvorului, condiţiile de participare, documentele şi procedura de participare la procedura de selecţie.
Potrivit hotărârii adoptate, municipalitatea va scoate la licitaţie concesionarea amplasamentelor la un preţ de 25,5 lei/mp pe an cu un pas al licitaţiei de 2 lei.
Astfel, valoarea concesiunii porneşte de la un minim de 12.750 lei pe an, echivalentul a circa 2.550 euro pe an, şi se actualizează anual cu rata inflaţiei.
Concesionarii vor fi obligaţi să obţină autorizaţia de construire şi să înceapă lucrările în termen de un an de la semnarea contractului de concesiune.
Repatriații vor putea cumpăra terenul aferent locuinţei după doi ani de la construirea şi notarea ei în CF la un preţ care va fi stabilit de evaluator la acea dată.
Totuşi, noii proprietari nu vor putea vinde locuinţa decât după cinci ani de la notarea ei în CF.
... care vrea să se repatrieze
La licitaţia pentru parcelele din cartierul Diaspora vor putea participa cetăţeni români, născuţi în România, cu vârste între 18 şi 55 de ani.
Participanţii vor trebui să fi avut domiciliul sau reşedinţa în străinătate în ultimii cinci ani şi să fi realizat venituri în afara României o perioadă de minim trei ani.
Câştigătorii licitaţiei vor trebui să se repatrieze şi să se integreze în ţară în cel mult doi ani de la obţinerea autorizaţiei de construire.
Stabilirea în România va trebui dovedită cu adeverinţă de la locul de muncă, copie a declaraţiei 112 privind realizarea de venituri din activităţi independente ori dovada integrării copiilor într-o unitate de învăţământ.