Petrecerea e în toi la prima ediţie a festivalului „High la munte!”, organizat de Asociaţia proprietarilor din Vârtop, Primăria Nucet şi Hotelul Four Seasons, cu sprijinul companiei orădene Lancetti şi în parteneriat cu BMW Grup West Oradea.

Conform estimărilor organizatorilor, sâmbătă, circa o mie de turişti au urcat la Vârtop, pentru a se bucura de munte în aer liber.

De altfel, începând de sâmbătă după-amiaza, parcarea de la baza pârtiei Piatra Grăitoare din Vârtop a prins viaţă, mai ceva ca-n miez de iarnă, luată cu asalt de astă dată nu de schiori, ci de împătimiţii muzicii electronice, veniţi să asculte mixajele unor DJ din ţară dar şi din străinătate, în cadrul unui concert maraton care va termina abia duminică seara la ora 20.00 şi care ziua se desfăşoară în aer liber, iar sâmbătă noaptea s-a mutat în Season Club.

Tot la baza pârtiei sunt instalate camioanele unor vendori din ţară cunoscuţi din caravana Street Food Festival, corturi cu răcoritoare sau energizante, dar şi o zonă de informare turistică şi o alta de hamace pentru petrecăreţii obosiţi.

Cele două zile de festival nu se limitează, însă, la mâncare şi dans. Între orele 12.00-13.00 respectiv 18.00-20.00, copii, tineri şi adulţi deopotrivă au posibilitatea să facă plimbări gratuite cu telescaunul care porneşte de la baza pârtiilor şi urcă circa 250 de metri, într-un peisaj a cărui frumuseţe sălbatică îţi taie respiraţia.

Câteva sute de metri mai încolo, în parcul de aventură al Hotelului Four Seasons, amatorii de adrenalină au ocazia să-şi testeze gratuit îndemânarea, coordonarea şi viteza de reacţie pe toate cele 10 trasee de tiroliană amenajate aici, cu diferite grade de dificultate, în lungime totală de 2 kilometri. 

La o aruncătură de băţ de hotel, peste 500 de doritori de senzaţii tari au avut parte de o altă distracţie pe cinste. Este vorba despre salturi de la o înălţime de 7 metri de pe două tobogane uriaşe ale Mountain Slip and Slide, amenajate la baza pârtiei Arieşeni, care se termină în bazinul folosit iarna la colectarea apei pentru tunurile de zăpadă, transformat vara într-o imensă piscină cu apă rece. Şi această distracţie e gratuită, proprietarii bazinului taxând doar închirierea costumului de neopren folosit pentru a plonja în lac.

Şi dacă tot nu e suficientă adrenalină, cei mai tari de înger pot încerca gratuit traseul Via Ferrata din zona Pietrele Negre, o experienţă de neuitat mai ales pentru cei neiniţiaţi în domeniul sporturilor montane, care trebuie să se caţere pe stânci abrupte, pe vârful unui pisc, de multe ori păşind doar pe scoabe metalice, prinşi în ham şi de o coardă.

Aşadar, chiar dacă a rămas numai o zi, organizatorii Festivalului „High la Munte!”, aşteaptă, încă, invitaţii la Vârtop. Cu gaşca sau familia, cu mic, cu mare, căci au pregătit activităţi de toate pentru toţi…