O regulă nescrisă a administraţiei spune că marile schimbări se fac în primul an de mandat. Motivul e simplu: dacă măsurile sunt nepopulare, precum majorările de taxe, până la alegeri poporul uită, iar dacă implică schimbări de şefi, până la următoarele alegeri noua echipă apucă să se bucure de rezultate sau măcar de fotoliile directoriale. Primarul Florin Birta ştie asta.
BIHOREANUL a aflat că aproape jumătate din directorimea municipalităţii orădene urmează să fie înlocuită înainte de sfârşitul primului an de mandat. "Nu am nimic cu nimeni. Singura pretenţie pe care o am de la directori este să-şi facă treaba", spune Birta.
"Nu vor fi schimbări majore!"
Liberalul Florin Birta şi-a câştigat anul trecut primul mandat de primar cu un mesaj de continuitate, menit să atragă voturile susţinătorilor "locomotivei" Ilie Bolojan. Birta a promis continuarea proiectelor începute şi păstrarea echipei care le-a făcut posibile. "La Primărie nu vor fi schimbări majore", declara el după alegeri.
Şi totuşi, Primăria trece discret prin cel mai mare val de primenire de după 2008. La un aparat administrativ cu 514 funcţionari, municipalitatea a scos anul acesta la concurs 70 de posturi, reprezentând cam 15% din total. În plus, înainte de sfârşitul anului, managerii municipalităţii vor fi primeniţi pe cale naturală sau de "comun acord", prin mazilire mascată.
Primul care a plecat a fost secretarul Consiliului Local, Ionel Vila (foto). Deşi a avut cu fostul primar Bolojan o relaţie rece, el a rămas pe funcţie până la pensionare, în ianuarie, doar pentru că, nefiind subordonat acestuia, era greu de concediat. Funcţionarul nu şi-a cerut prelungirea mandatului; după ce Bolojan i-a ridicat conducerea Direcţiei Juridice, pe care a trecut-o în subordinea directoarei Eugenia Borbei, mesajul a fost limpede. De altfel, Borbei se şi pregăteşte să preia funcţia de secretar printr-un concurs programat pentru săptămâna aceasta. Rezultatul pare deja cunoscut, de vreme ce, în ciuda vizibilităţii funcţiei şi a salariului de peste 10.000 lei lunar, s-a mai înscris un singur contracandidat.
"Voinţa domnului director..."
Pe lista directorilor pe picior de plecare se numără de săptămâna trecută şi şeful Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea. Şef coleric şi slobod la gură, care îşi domină de ani de zile colegii prin aroganţă şi competenţă, acesta l-a anunţat deja pe primarul Birta că îşi va depune în cursul săptămânii curente dosarul pentru pensionarea anticipată, iar din iulie va fi liber de sarcini. Neoficial, responsabilităţile sale vor fi preluate de directorul adjunct Aurelia Ţenţ, până la organizarea concursului pe post.
Ieşirea directorului vine după un lung şir de dispute cu colegii jurişti, care nu l-au anunţat că Primăria a pierdut în primă instanţă procesul cu expropriaţii din Nufărul, lăsându-l să le demoleze casele, cu economiştii pentru banii de investiţii şi cu reprezentanţii RER Vest pe tema colectării selective a gunoaielor. Ghitea a obosit să se mai certe, iar primarul, care i-a fost consilier pe când era prefect, să îl mai împace. "Este dorinţa domnului director să plece...", zice Birta.
Lista directorilor pe picior de plecare e însă mult mai lungă. Directorul Poliţiei Locale, Cristian Beltechi (foto), supus de viceprimarul Arina Moş judecăţii Comisiei de Disciplină a Primăriei pentru aprobarea unui schimb de ture între doi poliţişti din dispecerat fără operarea modificărilor în acte, a intrat în concediu, pentru reevaluarea opţiunilor în carieră. Cum este greu de crezut că va accepta o funcţie de execuţie, cel mai probabil va părăsi instituţia.
Schimbări în societăţi
Anul acesta încetează şi mandatul tuturor managerilor societăţilor Primăriei. Consiliul Local va fi chemat să aprobe săptămâna aceasta lista noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la Administraţia Domeniului Public şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, în fond o formalitate. Dacă directorii lor, Liviu Andrica şi Alina Silaghi, au posturile securizate, nu acelaşi lucru se poate spune despre şefii Companiei de Apă Oradea şi OTL.
Ovidiu Gavra se pregăteşte să iasă la pensie pentru limită de vârstă, iar Viorel Mircea Pop pentru a-şi vedea de sănătate. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul societăţii Termoficare. După mandatele agitate ale brăileanului Stănel Necula, eliberat din funcţie după o condamnare penală, directorul Călin Ungur a fost în imposibilitate să puncteze semnificativ, în numai doi ani, pentru a-şi asigura un mandat plin. Mai ales când la conducerea oraşului bate vântul schimbării...