Vremea se va încălzi treptat în Crișana în următoarele zile, implicit în județul Bihor, iar temperaturile maxime vor ajunge, în medie, până la 34 de grade, potrivit estimării publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 15 - 28 iunie.
Conform meteorologilor, până în 22 iunie, valorile termice vor fi în creștere. Media maximelor va urca de la 22 la 34 de grade, iar cea a minimelor de la 11 la 18 grade.
După 22 iunie, temperaturile vor avea variații de la o zi la alta, dar se vor menține ridicate pentru această perioadă. Media maximelor se va situa între 28 și 32 de grade, iar cea a minimelor între 13 și 17 grade.
„Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în data de 18 iunie și după data de 22 iunie”, arată ANM.
Vezi mai jos estimarea pentru fiecare regiune în parte!