Un articol exclusiv publicat sâmbătă de The Washington Post susține că agenți ai serviciului rus de informații externe (SVR) ar fi propus un scenariu extrem pentru influențarea alegerilor din Ungaria: înscenarea unei tentative de asasinat asupra premierului Viktor Orbán, pentru a-i crește șansele electorale.

Potrivit jurnaliștilor publicației americane, care citează un document intern al SVR obținut și autentificat de un serviciu de informații european, planul – denumit „The Gamechanger” – ar fi avut rolul de a „altera fundamental întreaga paradigmă a campaniei electorale”, mutând dezbaterea din zona problemelor economice spre una emoțională, centrată pe securitate și stabilitate.

În document, agenții ruși ar fi argumentat că o astfel de acțiune ar mobiliza electoratul și ar consolida sprijinul pentru Orbán, a cărui popularitate este în scădere pe fondul problemelor economice. Conform acelorași surse citate de The Washington Post, peste jumătate dintre unguri s-ar declara nemulțumiți de situația actuală din țară.

Publicația subliniază că nu există indicii că un astfel de scenariu ar fi fost pus în aplicare, iar până în prezent nu a avut loc niciun atac asupra premierului ungar. Totuși, simpla existență a unei asemenea propuneri indică miza majoră pe care Moscova o acordă scrutinului din Ungaria.

Jurnaliștii americani menționează în același articol că tentativa nereușită de asasinat asupra lui Donald Trump, în timpul campaniei în 2024, i-a adus acestuia numeroase aprecieri, pentru reziliență. 

În reacție, Kremlinul a respins informațiile. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a catalogat dezvăluirile drept „dezinformare”, iar SVR nu a comentat. De asemenea, ambasada Rusiei la Budapesta a reiterat că Moscova nu se implică în alegerile altor state.

Conform aceleiași publicații, purtătorul de cuvânt al lui Orbán, Zoltan Kovacs, nu a răspuns unei solicitări de comentarii privind raportul SVR, presupusa interferență a Rusiei în alegeri sau relația prim-ministrului cu Moscova.

Articolul Washington Post mai arată că Rusia ar fi desfășurat și alte acțiuni de influență, inclusiv campanii online pro-Orbán și operațiuni de discreditare a opoziției, unele bazate pe materiale generate cu inteligență artificială. În paralel, oficiali occidentali citați de publicație susțin că Kremlinul ar fi interesat să-l mențină la putere pe liderul ungar, considerat un aliat important în interiorul Uniunii Europene și NATO.

Alegerile din Ungaria sunt descrise ca fiind extrem de strânse, în contextul în care principalul rival al lui Orbán, Péter Magyar, câștigă teren în sondaje cu un discurs anticorupție.

Citește AICI articolul integral publicat de The Washington Post!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!