Weekend agitat pe şoselele din Bihor unde, în decurs de 3 zile, nu mai puţin de 14 persoane au fost rănite în 8 accidente rutiere, patru dintre victime fiind în stare gravă.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliţia Bihor, cele mai multe dar şi cele mai grave accidente s-au produs în cursul zilei de sâmbătă.

Neatenţia şi viteza la volan

Unul dintre acestea s-a produs sâmbătă la prânz, pe drumul comunal 45, în localitatea Ineu, unde un localnic de 49 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a intrat pe contrasens, izbindu-se de un alt autoturism. "În urma accidentului, şoferul primului autoturism a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. De asemenea, un bărbat de 38 de ani, din localitatea bihoreană Ineu, pasager în primul autoturism, a suferit leziuni uşoare", se arată în informare.

Un alt accident grav s-a produs pe drumul judeţean 764/H, lângă Nimăieşti (foto). O şoferiţă de 19 ani nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil umed, iar într-o curbă spre dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a pătruns pe contrasens unde s-a lovit de o autoutilitară cu remorcă condusă din sens opus de un bărbat de 38 de ani, din comuna bihoreană Bunteşti.

Şoferiţa de 19 ani şi un bărbat de 47 de ani din Nimăieşti, pasager în primul autoturism, au suferit multiple răni, pentru îngrijirea cărora au fost internaţi în spital. Leziuni mai uşoare au suferit o femeie de 52 de ani şi o femeie de 35 de ani, ambele din Nimăieşti, pasagere în primul autoturism.

Urmări grave a avut şi un eveniment rutier produs duminică după-amiază, pe DN19/E, la intrarea în localitatea Cauaceu. "Un şofer de 20 de ani, din comuna Derna, nu a păstrat o distanţă regulamentară în timpul deplasării faţă de maşina din faţa sa. Astfel, a  acroşat din spate autoturismul condus de un orădean de 32 de ani, care a fost proiectat în afara părţii carosabile, într-un copac. În urma impactului, o tânără de 20 de ani, din comuna Popeşti,  pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital", mai arată comunicatul.

În toate cazurile, cercetările poliţiştilor rutieri au arătat că accidentele s-au produs din cauza neatenţiei în conducere, a şofatului cu viteză ori a unor manevre riscante în trafic.

Cifre în scădere

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, că, deşi în aparenţă numărul accidentelor rutiere grave este mare, datele furnizate de Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor arată că în acest an numărul acestor evenimente rutiere a scăzut faţă de 2015. "Pe primele 9 luni ale anului acesta, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut la 141 de la 154, câte au fost anul trecut. Şi numărul persoanelor decedate este în scădere, de la 33 la 28, iar a răniţilor grav de la 146 la 132", a arătat Alina Dinu.

Poliţiştii au analizat şi cauzele generatoare de accidente, arătând că 39% dintre aestea sunt produse din pricina neacordării priorităţii de trecere pietoni, iar 15% din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum.

"Cele mai multe accidente rutiere grave se petrec vinerea şi sâmbăta, iar cele mai puţine în zilele de joi. S-a făcut o analiză şi pe ore. La orele 20.00 şi 17.00 se produc cele mai multe accidente, iar cele mai puţine la orele 1.00 şi 2.00 noaptea respectiv la 5.00 dimineaţa", a mai arătat comisarul Alina Dinu. 

(Sursa foto: Facebook, grupul Info Trafic Bihor - Necsoiu Andrei Stefan)