Doi șoferi din județul Bihor au petrecut 24 de ore în spatele gratiilor, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce au fost depistați în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice. În ambele cazuri, aparatul etilotest a indicat valori de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit polițiștilor, primul caz s-a petrecut sâmbătă, 25 octombrie, în jurul orei 7 dimineața, în localitatea Cordău, unde un bărbat de 26 de ani, din comuna Chișlaz, a pierdut controlul asupra direcției în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală și a ajuns cu mașina în șanțul din partea stângă a sensului de mers.
Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
Testarea cu aparatul etilotest a arătat o concentrație alcoolică de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice, iar polițiștii din stațiunea Băile Felix au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
Tot în Arestul Poliției a ajuns, o zi mai târziu, un tânăr de 29 de ani, din Cociuba Mare, oprit de polițiști pe drumul comunal 149, pe direcția Olcea - Hodișel. La testarea cu etilotestul, acesta a înregistrat o valoare și mai mare - 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și în acest caz, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a conducătorului auto.
Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind coordonate de un procuror de la Parchetul Oradea, în primul caz, și un procuror de la Parchetul Salonta, în cel de-al doilea.