Primarul Ilie Bolojan şi directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Pastzor Sandor, au semnat, marţi, un protocol privind amenajarea, curăţenia şi întreţinerea Crişului Repede, pe traseul acestuia din intravilanul municipiului Oradea. Protocolul este încheiat pe un an cu posibilitatea de prelungire.

Documentul prevede un set de acţiuni concrete, asumate de municipalitate, respectiv de Ape Crişuri, privind: asigurarea curăţeniei şi salubrizării digurilor, malurilor şi a cursului de apă; asanarea terenurilor insalubre; prevenirea poluării apelor; transformarea malurilor rîului într-o zonă de recreere; asigurarea unui climat de ordine şi curăţenie. "Scopul acestui protocol este de a face ca, pe teritoriul municipiului Oradea, Crişul Repede să arate cât mai bine, astfel încât întreg arealul să fie o zonă de recreere pentru orădeni", a spus primarul Ilie Bolojan.

Documentul semnat de municipalitate cu Administraţia Bazinală este printre primele de acest gen încheiat în ţară. "Pe 17 martie 2010 a apărut Ordonanţa de Urgenţă care aduce modificări de substanţă la Legea Apelor şi prevede clar că Apele Române vor trebui să conlucreze cu administraţiile locale îndeosebi pentru cursurile de apă din zonele de intravilan. Având deja baza legală, am purtat mai multe zile discuţii cu Primăria şi am fost împreună în teren să vedem ce putem face concret pentru Oradea", a spus directorul Pasztor.

Cu wirelles şi loc de grătar

Prin protocolul încheiat cu Apele Române municipalitatea se obligă să cureţe zilnic de mizerii malurile Crişului Repede, să asfalteze malurile râului în vederea încurajării desfăşurării de activităţi în aer liber, să planteze arbori, să monteze stâlpi de iluminat public şi să amenajeze terenuri de sport în zona cartierului Ioşia şi a străzii Aluminei.

Municipalitatea va monta pe malul Crişului Repede coşuri de gunoi şi bănci pe care orădenii să se poată odihni. Mai mult, în cursul săptămânii viitoare Primăria va încheia un protocol cu RDS RCS care va asigura Internet wirelles gratuit de-a lungul digului pe o adâncime de 150 metri, pe ambele maluri ale răului între podurile Decebal şi Densuşianu.

Orădenii mai activi vor putea face sport. "Vom extinde amplasamentul ştrandului Ioşia spre malul Crişului şi vom amenaja aici terenuri de tenis, fotbal şi baschet", a mai spus Bolojan. Pe celălalt mal, în drept cu ştrandul, va fi amenajată o zonă pentru picnic inclusiv cu locuri de foc.

Pentru orădenii care preferă terasele, municipalitatea va scoate la licitaţie două amplasamente. Primul va fi situat între hotelurile Continental şi Hilton, iar cel de-al doilea va fi amenajat în locul actualei prize de apă rămasă în paragină lângă podul Dacia.

O balustradă nouă

La rândul său, Administraţia Bazinală de Apă "Crişuri" a făcut deja comandă pentru o balustradă nouă pe porţiunea Podului Decebal - podul de pontoane în locul celei prăbuşite care va fi montată imediat după sărbători, se va ocupa de curăţirea periodică a albiei Crişului Repede şi amenajarea luncii Crişului din zona Parcului Libertăţii cu păstrarea integrală a mobilierului şi copacilor din zonă. "Vom aduce pământ şi vom terasa zona astfel încât să amenajăm aici o nouă zonă verde unde orădenii să se poată plimba în aer liber", a spus Pasztor.

De asemenea, începând de anul viitor pe malul Crişului Repede vor începe lucrările de amenajare a unei piste de biciclete cu o lungime de 35 kilometri care să lege Oradea de Berettyóújfalu. Investiţia se ridică la 5,5 milioane euro, iar proiectul se află în cea de-a doua fază de evaluare, astfel încât există toate şansele ca în această toamnă să se semneze deja contractul de finanţare.