Potopul de reclamaţii din ultimii ani, zecile de controale anuale, protestele tot mai vocale ale orădenilor afectaţi de mirosuri şi atitudinea tot mai ostilă a administraţiei locale i-au pus capac. După ani de pertractări cu localnicii, Iosif Pazuric ia în calcul strămutarea fermei de porci din Ioşia.

"Dacă reuşim, o mutăm. Avem, însă, nevoie de sprijin. Nu vorbim de o cuşcă de câine pe care s-o muţi cum vrei. O fermă nouă ne-ar costa pe la 2 milioane de euro", spune patronul complexului Nutripork.

Miros de Nutripork

Nadia PalMirosurile degajate de ferma de porci din Ioşia i-au ostilizat întâi pe locuitorii cartierului, apoi pe cei din Rogerius, după care revolta a cuprins tot oraşul. Astăzi, orădenii care aud de Nutripork duc instinctiv mâna la nas. Indignaţi că autorităţile au nasul înfundat, unii orădeni din zona de vest au sprijinit pe 5 iunie, în premieră, un candidat independent pentru un loc în Consiliul Local, numai să se schimbe ceva. Nadia Pal (foto) a pierdut cursa, dar nu şi bătălia.

Cum la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţii de cod galben de caniculă, zona duhnea a dejecţii, numărul protestatarilor este în creştere. "Joi dimineaţă m-am trezit din somn la ora 4 din cauza mirosului. Probabil au pornit ventilatoarele, să nu le moară animalele în fermă de căldură, şi ne-au omorât pe noi", povesteşte Nadia Pal.

Duhoarea s-a întins până în Rogerius. "La 6 dimineaţa mirosea aşa de tare a urină şi mizerie că m-am uitat să văd dacă nu am boschetari sub balcon", zice proprietara unui apartament din Bulevardul Ştefan cel Mare. La fel s-a simţit şi pe Splaiul Crişanei, în Decebal şi în zona de case din Ioşia...

Duhoare cu controale

Iosif Pazurik, patron Nutrientul GroupDupă ani de plângeri fără efect, tot mai mulţi orădeni cred că singura soluţie este relocarea fermei. La aceeaşi părere a ajuns, culmea, şi Iosif Pazuric (foto), patronul grupului de firme Nutrientul, din care face parte Nutripork. "Sincer, aş pleca cu afacerea în altă parte, să terminăm odată cu toate sensibilităţile astea".

Omul de afaceri s-a săturat de certuri. "Un grup de persoane ne-au făcut şi 100 de reclamaţii. Deşi toate controalele Gărzii de Mediu Bihor au arătat că funcţionăm legal, acum două săptămâni a venit supracontrol de la Bucureşti, şi tot aşa", spune patronul, susţinând că ferma sa îndeplineşte toate standardele de mediu: "Avem toate avizele şi autorizaţiile. Nu neg că ar putea exista disconfort olfactiv, dar numai de câteva ori pe an".

Poziţia sa e confirmată şi de comisarii Gărzii de Mediu, care după controlul făcut pe 13 iunie, când ferma adăpostea 4.811 porci (capacitatea maximă fiind de 10.000), au concluzionat că "mirosul nu este poluant, nu poate fi cuantificat ca intensitate şi nu reprezintă un factor de risc pentru sănătatea mediului înconjurător". Dimpotrivă, comisarii au reţinut că pentru a elimina deranjul olfactiv ferma nu mai împrăştie dejecţiile pe terenurile agricole din vecinătate, livrează porcii doar între orele 8 şi 11 şi a plantat peste 500 de plopi ca perdea vegetală spre cartierul Ioşia. Şi totuşi, pute...

"Sprijin pentru strămutare..."

Exasperat, patronul a hotărât să mute ferma. Pe 14 iunie a trimis Prefecturii Bihor, Primăriei Oradea, Ministerului Mediului şi Ministerului Agriculturii o adresă cu titlul "Acordare sprijin strămutare fermă porci din zona Ioşia, municipiul Oradea".

Potrivit documentului, deşi funcţionează pe acelaşi amplasament din 1975, ferma a ajuns să se învecineze, ca urmare a evoluţiei imobiliare, cu zone rezidenţiale şi de agrement. "Acest fapt determină ca în perioade cu anumite condiţii meteo, rezidenţii din zonele apropiate fermei să fie afectaţi de disconfortul olfactiv specific activităţii de exploataţie fermă de porci", se explică în adresă.

Cum cazul e departe de a fi singular, Pazuric cere rezolvarea situaţiei la nivel naţional. "Având informaţii din care rezultă că în ţara noastră există situaţii asemănătoare, solicităm sprijin pentru iniţierea unui act normativ care să reglementeze proceduri şi surse de despăgubire sau de finanţare pentru reamplasarea exploataţiei", cere afaceristul. Într-adevăr, probleme similare au creat ferme de porci şi în Brăila, Neamţ, Timiş şi alte judeţe...

De eliminat!

Ilie Bolojan, primar OradeaAsaltat cu plângeri repetate împotriva Nutripork, primarul Ilie Bolojan (foto) este cât se poate de pornit. "Acest miros trebuie eliminat. Orădenii din zona de vest mi-au cerut asta la toate întâlnirile din campanie". De altfel, edilul a ameninţat încă din prima săptămână a noului mandat că va autoriza un protest în faţa Gărzii şi Agenţiei de Mediu pentru a le sensibiliza. Cu toate acestea, Bolojan nu e convins că municipalitatea se va implica în relocare. "Nu ştiu în ce măsură se poate iniţia un act normativ, iar până nu mă edific nu mă pronunţ".

Oricum, un lucru e clar: Primăria nu va plăti pentru mutarea fermei. "Există reguli foarte stricte în baza cărora poţi sprijini un agent economic. Fiecare sumă pe care o acordăm OTL sau Electrocentrale e considerată ajutor de stat şi luată în evidenţe. Nutripork nu se încadrează aici", spune city-managerul Eduard Florea. Acesta e de părere că tot ce poate face municipalitatea este să caute un alt teren extravilan, pe care să îl concesioneze crescătoriei. Dar peste câţiva ani s-ar putea să deranjeze şi acolo...

Relocare fără bani...

Nici autorităţile de mediu nu văd cum pot facilita relocarea Nutripork. Noul comisar şef al Gărzii de Mediu Bihor, Florentin Muscă, spune că instituţia are doar atribuţiuni de control. "Efectiv nu avem cum ne implica". Reprezentanţii APM sunt la fel de sceptici cu privire la reuşita demersului lui Pazuric. "Nu ştim în ce măsură poate primi ajutor de la stat, pentru că fonduri pentru relocare nu există", spune directoarea Sanda Mercea.

De altfel, specialiştii în finanţări europene consideră că, în condiţii normale, nici ministerele Agriculturii şi Mediului nu au ce sprijin să dea. "Comisia Europeană nu încurajează relocările dintr-o zonă în alta, pentru că asta înseamnă să acorzi ajutor de stat unei firme, cu efecte directe asupra mediului economic", spune un consultant.

Cristian Buzlea, OJFIR BihorÎn acest context, singura soluţie pentru Nutripork este, ca în loc să caute ajutor pentru mutare, să atragă finanţări pentru construirea altei ferme. "Dacă ferma de porci are şi o bază de procesare a îngrăşămintelor sau de producţie de cereale, poate atrage o finanţare de 2 milioane euro, din care ajutorul ajunge şi la 70%", spune Cristian Buzlea (foto), şeful Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bihor.

Dar pentru a putea depune un astfel de proiect, investitorul trebuie să aibă deja amplasamentul, un proiect viabil şi toate avizele, cu acordul vecinilor cu tot. Iar când vine vorba de construcţia unei ferme de porci în apropierea unei localităţi, nimănui nu-i miroase a bine...


FĂRĂ MIROSURI!
Păsări "călătoare"

Cu o cifră de afaceri de 50 milioane euro anual, care integrează peste 30% din producţia de cereale a judeţului, grupul Nutrientul pare să fi luat decizia de a muta în zone mai izolate capacităţile care poluează olfactiv. În urmă cu două săptămâni, patronul Iosif Pazuric a decis să nu mai investească la Palota în amenajarea unei ferme avicole cu o capacitate de 528.000 de capete, din cauza opoziţiei localnicilor îngrijoraţi că vor fi deranjaţi de mirosuri. "Am decis să nu mai facem investiţia la Palota, ci s-o ducem în altă parte. Poate, într-adevăr, încărcătura de animale e prea mare", a spus Pazuric. Pe platforma din Palota, Nutrientul mai deţine o fermă cu 24.000 de porci şi o crescătorie de 420.000 de pui.

Citiţi pe această temă şi articolul "Păsărică, mută-ţi cuibul! Deşi se află cu documentaţia abia în faza de dezbatere publică, patronul Nutrientul şi-a modernizat o hală pe ascuns"