Aproximativ 80 de agricultori bihoreni s-au adunat vineri, cu utilaje și vuvuzele, pe marginea DN 79 între Nojorid și Leș, alăturându-se protestului declanșat la nivel național ca urmare a degradării situației fermierilor români.

Protestatarii acuză concurența neloială a produselor ucrainene, scutite de taxe și necertificate fito-sanitar, dar și tratamentul discriminatoriu al Uniunii Europene, care le oferă subvenții mult mai mici decât fermierilor din țările vestice, precum și cel al autorităților române, care permit comercianților să ia grosul profitului din vânzarea produselor.

„Ajutăm, dar nu cu orice preț”

Încă înaintea orei 12, la care au început acțiunile în toată țara, fermierii din Bihor care au inițiat protestul local și-au pus tractoarele într-o parcare pe marginea șoselei, deoarece Poliția și Jandarmeria nu le-au permis să „patruleze” cu ele, așa cum intenționau, parcurgând distanța între satele Nojorid și Leș cu viteză redusă, pentru a atrage atenția, întrucât astfel ar fi încurcat traficul.

Protest fermieri Bihoreni

Oamenii și-au ornat utilajele cu drapele tricolore și au afișat pe ele bannere cu mesaje ce explicau succint motivele protestului, scrise atât în limba engleză, cât și în limba română, ele fiind adresate, de altfel, atât Comisiei Europene, cât și Guvernului de la București: „Vrem să ajutăm, dar nu cu orice preț”, „Solidaritate, nu suferința fermierilor”, „Calculele voastre, falimentele noastre”, „Voi greșiți, noi plătim”, „Fermierul român, geografic european, practic singur”, „România a pierdut în ultimul an 5,7 miliarde euro”.

Din când în când, protestatarii au suflat în vuvuzele, dar fără a încerca să iasă pe șosea ori să facă alte gesturi care puteau atrage măsuri din partea echipajelor de Poliție și de Jandarmerie care au supravegheat acțiunea.

Pentru ucraineni profit, pentru noi faliment

Unul dintre agricultorii care au inițiat manifestația, Florin Ciurdariu (foto), care lucrează terenuri în comune limitrofe Oradiei, a prezentat probleme care i-au făcut pe oameni să iasă la protest.

Florin Ciurdariu

Potrivit acestuia, fermierii sunt într-o stare financiară precară, la limita falimentului, mai ales din cauza suprasaturării pieței autohtone cu produse agricole din Ucraina, care sunt obținute la prețuri mai mici și, ca atare, sunt comercializate tot la prețuri sub ale celor românești, iar în plus nu sunt nici certificate fito-sanitar, deoarece - în timp ce în UE folosirea multor pesticide este interzisă din cauza substanțelor dăunătoare pentru animale și pentru oameni, în Ucraina nu există niciun fel de restricții.

Toate acestea, a spus Ciurdariu, se întâmplă și pe fondul prețurilor mai mari suportate de fermierii români pentru achiziționarea carburanților ori îngrășămintelor.

„La poarta fermelor bate falimentul din cauza creșterii prețurilor la inputuri (n.r. – carburanți, îngrășăminte etc), a faptului că din Ucraina și din Rusia au intrat pe piața națională și europeană cereale sub preț și atunci și noi trebuie să coborâm prețurile pentru a putea vinde. Problema e că noi producem scump și vindem ieftin, în timp ce ei (n.r. – ucrainenii) vând peste prețul de producție. Ceea ce pentru ei este profit pentru noi înseamnă faliment. În plus, produsele din Ucraina au pesticide, la ei nu este reglementată folosirea pesticidelor, în schimb în Europa au fost scoase sute de produse de acest fel, pe care noi nu le mai putem utiliza, dar ei pot”, a spus agricultorul.

Protest agricultori

UE, măsuri diferite

De asemenea, Ciurdariu a arătat că fermierii români sunt dezavantajați și față de cei din statele mai vechi ale UE, unde subvențiile prevăzute prin politica agrară comună sunt mult mai mari decât cele pentru agricultorii români.

„Nu putem măsura în Uniunea Europeană cu trei măsuri diferite. Subvenția acordată fermierului din Franța, Spania, Germania sau Olanda este triplă decât cea acordată fermierului din România”, a spus inițiatorul protestului.

În plus, acesta a arătat că și autoritățile naționale tratează incorect agricultura românească, inclusiv prin faptul că nici acum Ministerul Agriculturii nu a achitat despăgubirile pentru calamități produse în urma secetei de anul trecut și, totodată, nu protejează agricultorii în relația cu comercianții, ceea ce face ca, deși la raft prețurile produselor autohtone este mare, profitul să revină doar comercianților, nu și producătorilor.

„Guvernanții trebuie să plătească la timp despăgubirile pentru pierderile de anul trecut, să limiteze adaosurile comercianților, pentru că noi vindem litrul de lapte cu 1,50 lei și pe raft se vinde cu 12,50 lei”, a spus fermierul.

Acesta a precizat că dacă Guvernul nu va satisface revendicările agricultorilor, fermierii vor declanșa noi proteste, inclusiv blocând șoselele.

Manifestația de vineri s-a desfășurat fără niciun fel de incidente și a luat sfârșit la ora 15.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!