Continuă incendiile de amploare pe terenurile din județul Bihor. Potrivit unei informări transmise vineri de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana, cu o zi înainte pompierii militari au intervenit pentru a stinge două incendii de proporții în localitățile Ciumeghiu și Boiu.

„Primul incendiu, sesizat în jurul orei 14.35, a izbucnit la un teren agricol din localitatea Boiu (comuna Ciumeghiu), iar pentru stingerea acestuia, la fața locului au fost mobilizate echipajele de pompieri ale Detașamentului Salonta”, a transmis sergent major Alina Butaci, purtător de cuvânt al ISU Crișana.

Când au ajuns pompierii, „flăcările se manifestau cu violenţă pe câteva hectare de cereale păioase și de miriște, ameninţând să se extindă și la alte culturi din apropiere”. „Pompierii militari, au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 2 ore și 20 de minute, reuşind să împiedice propagarea focului la alte parcele. Misiunea pompierilor a fost îngreunată de vântul puternic și suprafața mare pe care se manifesta incendiul”, se mai arată în informarea transmisă de reprezentanta ISU. 

Cercetările pompierilor arată că incendiul a pornit cel mai probabil de la niște scântei mecanice provenite de la o mașină agricolă. „Incendiul s-a soldat cu arderea unei suprafeţe de aproximativ 35 hectare de cereale şi 10 hectare de miriște”, a precizat sg. major Butaci. 

În aceeași zi, cu circa o oră mai târziu (în jurul orei 15.45), pompierii militari au fost sesizați prin 112 că a pornit un alt incendiu la o miriște, de data aceasta de pe raza localității Ciumeghiu. 

„Incendiul, stins de pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, nu s-a soldat cu pagube, arzând doar vegetație uscată pe o suprafață de circa 20 hectare. Cauza evenimentului a constituit-o în acest caz focul deschis în spații deschise”, transmite ISU Crișana. 


Pentru reducerea riscurilor producerii de incendii pe timpul campaniei agricole de recoltare a cerealelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crișana” le transmite proprietarilor de terenuri agricole câteva măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor, ce trebuie respectate pe timpul desfăşurării campaniei de recoltare şi depozitare a cerealelor.

‐ delimitarea terenurilor agricole cu indicatoare de securitate, privind interdicţia fumatului, a utilizării focului deschis.
‐ asigurarea punctelor de recoltare cu tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă, platforme mobile dotate cu furci, cazmale, găleți, stingătoare, butoaie cu apă.
‐ strângerea paielor rezultate în urma recoltării şi ararea imediată a miriştii 
‐ efectuarea lucrărilor agricole doar cu utilaje verificate tehnic din punct de vedere al dispozitivelor parascântei.
‐ asigurarea parcelării suprafeţelor mari de teren cultivate cu păioase, prin fâşii longitudinale şi transversale. 
‐ instruirea personalul de deservire a maşinilor şi utilajelor agricole pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor.
‐ este interzisă arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului şi fără informarea în prealabil a primăriilor şi a serviciilor voluntare pentru situații de urgență din localitate. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!