Imagini sinistre, în albia Crișului Repede, la ieșire din Oradea, unde pe suprafața apei au apărut, în ultimele două zile, zeci de pești morți din mai multe specii, aproape toți de mari dimensiuni.
Problema a fost semnalată de pescarii orădeni, care au fotografiat exemplare impresionante de șalăi, pești răpitori, morți și scoși din apă.
„Am descoperit mai mulți șalăi morți de dimensiuni impresionante, monștri adevărați, pești uriași care au pierit în condiții suspecte. Ce se întâmplă cu fauna din Bihor?”, a scris un pescar, care a postat un video cu peștii morți pe YouTube.
Pe lângă șalăi, în apele Crișului au mai murit și mrene.
Garda de Mediu Bihor a mers în control și a concluzionat că peștii nu au murit din pricina vreunei poluări, ci din cauza debitului mic al apei, pe fondul temperaturilor ridicate.
„A fost un debit scăzut al râului, din cauza unor lucrări ale Hidroelectrica, și peștii au murit din lipsă de oxigen”, a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu, joi, pentru BIHOREANUL.
Echipe ale Administrației Bazinale de Apă Crișuri au intervenit, pentru a scoate peștii morți din apă. Estimările arată că, în total, vor fi câteva sute de kilograme de pești morți.