Fostul tenismen Ilie Năstase n-a avut parte de o zi de naştere prea fericită. Marţi, în ziua în care a împlinit 76 de ani, soţia sa, Ioana Simion, l-a avertizat pe partenerul ei de viață că îl va părăsi pentru că ar avea un fiu de care ea nu a ştiut nimic. 

Cearta dintre cei doi a fost filmată de presa sportivă, căci confruntarea a avut loc în clădirea în care avea loc o conferinţă de presă cu tema semnării unui contract de colaborare între Năstase şi o firmă de jocuri de noroc, scrie As.ro (Antena Sport).

„Vreau să filmeze presa şi vreau să vină acele două persoane care au apărut peste noapte. Acest domn Cezar Florea a apărut peste noapte. Dragul meu, de unde au apărut în viaţa ta? Acel domn cum a apărut? Şi spune că e fiul tău. Îl cheamă cumva Năstase? Vreau să ştiu, îl cheamă domnul Năstase?", i-a spus Ioana Simion.

Cum Ioana Simion nu a primit răspunsurile dorite, aceasta şi-a încheiat discursul spunând: „Dacă îl cheamă domnul Năstase, eu mă retrag şi îţi urez o viaţă frumoasă". Apoi, femeia a plecat.

Potrivit sursei citate, Cezar Florea ar fi luat legătura cu Ilie Năstase în urmă cu jumătate de an, iar de atunci vorbesc foarte des. Cel dintâi a început să se laude prin diferite cercuri de prieteni că ar fi ca un fiu pentru fostul sportiv, lucru care a înfuriat-o pe actuala soţie a sportivului şi ar fi început să aibă bănuieli că acesta este chiar fiul lui Năstase.  

Imagini cu discuția dintre Năstase și soția lui, pe As.ro.

De când s-au căsătorit, în 2019, cei doi au fost protagoniştii mai multor scandaluri, iar Ioana Simion a vrut de mai multe ori să divorţeze.

Fostul tenismen se află la cel de-al cincilea mariaj. Prima sa soţie a fost Dominique Grazia, un model din Belgia, cu care s-a căsătorit în 1972. Cei doi au împreună o fiică, pe Nathalie. În 1984, Năstase a mers din nou la altar cu actriţa Alexandra King, iar în timpul căsătoriei au adoptat doi copii, Nicholas şi Charlotte. Cea de-a treia soţie a sportivului a fost Amalia Teodosescu, cu care s-a căsătorit în 2004. Cuplul are două fiice, pe Alessia şi Emma, scrie Digisport.ro

Nouă ani mai târziu, în 2013, Ilie Năstase s-a căsătorit cu Briggite Sfăt, de care a divorţat în 2018, după ani presăraţi cu scandaluri şi acuzaţii de infidelitate.

Ilie Năstase a câştigat 83 de titluri ATP în carieră, dintre care două de Grand Slam, la US Open (1972) şi la Roland Garros (1973), scrie Digisport.ro. De asemenea, a câştigat de patru ori Turneul Campionilor, în timp ce cu echipa României a jucat de 3 ori finala Cupei Davis.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!