Sute de orădeni, adulţi şi copii de la mai multe şcoli din Oradea, dar şi reprezentanţi ai administraţiei judeţului şi municipiului s-au adunat, luni, în Parcul 1 Decembrie, la manifestările organizate pentru ei cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

Poliţiştii i-au premiat pe copiii care au participat la mai multe concursuri organizate pe teme de prevenire a criminalităţii şi pe teme rutiere, după care le-au prezentat aparatura din dotare, armele şi mijloacele auto folosite în intervenţii.

Micuţii au avut astfel ocazia să-şi facă legitimaţii de poliţişti pentru o zi şi au fost încântaţi de detaşamentele de poliţişti care au defilat în faţa lor şi de simulările de luptă ale "mascaţilor" de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Majoritatea s-au înghesuit, apoi, să se pozeze cu câinii poliţişti care au făcut o demonstraţie specială despre cum se prind şi imobilizează infractorii.

Înghesuială a fost şi la expoziţia de arme a poliţiştilor, unde micuţii au fost lăsaţi să pună mâna pe arme ,dar şi la aparatele criminaliştilor, care au adus în parc un adevărat laborator de criminalistică.

Tot marţi, conducerea Poliţiei bihorene i-a felicitat, în şedinţă publică, pe cei 107 poliţişti avansaţi în grad, (30 de ofiţeri şi 73 de subofiţeri). Patru dintre ei, (doi ofiţeri şi doi agenţi) au fost promovaţi pentru merite deosebite: comisar Aurel Cioflan de la Compartimentul de Inspecţie Internă a IPJ Bihor, inpector principal Marius Istoc de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, respectiv agent şef adjunct Nicuşor Ştefan şi agent şef principal Constantin Hriscu de la Poliţia Municipiului Oradea.