Printr-un nou comunicat semnat de preşedintele interimar al PDL Bihor, Ionel Avrigeanu, democrat-liberalii se plâng că au căzut din nou victime USL-ului, de data aceasta la Nojorid.

Victime non-stop

"PDL Bihor semnalează un nou incident electoral petrecut, luni, 4 iunie, în localitatea Apateu, aparţinând de comuna Nojorid. Primarul în exerciţiu, Mircea Crainic, candidat pentru un nou mandat din partea USL, a proferat ameninţări la adresa doamnei Floare Bogdan, candidatul PDL pentru funcţia de primar al comunei Nojorid", arată comunicatul dat publicităţii marţi de Biroul de Presă al PDL Bihor.

Potrivit semnatarului, "deşi iniţial a fost anunţată festivitatea de inaugurare a drumului Apateu-Nojorid, modernizat în cadrul unui proiect transfrontalier în care edilul comunei nu a avut nici o contribuţie, acesta a deturnat scopul manifestării publice, transformând-o într-un miting electoral sub egida USL".

Mai mult, spune comunicatul, "iritat de prezenţa la faţa locului a unui grup de membri şi simpatizanţi PDL, din care făceau parte candidatul Floare Bogdan şi preşedintele organizaţiei locale PDL, Gheorghe Pop, primarul în exerciţiu, Mircea Crainic, a reacţionat violent, ameninţând-o pe doamna Bogdan cu bătaia şi cu faptul că "va avea grijă după alegeri să-i distrugă afacerea"".

Nervii de sfârşit de campanie ai lui Mircea Crainic ar fi fost surescitaţi din cauza faptului că, în prima zi de Rusalii, cu prilejul inaugurării sediului renovat al Căminului cultural din centrul de comună, a fost făcută publică valoarea imensă a contractului de reparaţii, care s-a ridicat la circa 4 miliarde lei vechi, mai susţine preşedintele interimar al PDL Bihor.

Comunicatul are un final apoteotic: "În aceste condiţii, PDL Bihor invită, încă o dată, competitorii politici la o confruntare civilizată pe idei şi proiecte, orice agresiune fizică sau verbală însemnând părăsirea spaţiului politicii în favoarea huliganismului. Comportamentului domnului Mircea Crainic este cu atât mai grav cu cât gesturile sale agresau o femeie. Cerem organelor în drept să investigheze cazul şi să ia măsurile legale care se impun".

"N-am agresat, ci am fost agresat!"

Contactat de BIHOREANUL, acuzatul afirmă, cum era de aşteptat, că situaţia reală a fost tocmai pe dos decât cea descrisă de preşedintele PDL. "Domnule, eu candidez pentru a cincea oară. Mă alegeau oamenii din comună deja de patru ori până acum dacă eram un derbedeu?", a spus candidatul USL, Mircea Crainic.

Acesta susţine că nu a dorit să inaugureze niciun drum, ci doar a avut o întâlnire electorală în satul Apateu, la care au participat circa 300 de persoane.

"La un moment dat, lângă locul unde eram noi a ajuns o coloană de maşini cu PDL-işti, din care a coborât şi doamna Bogdan, care în trecut a fost la PRM, şi care acum este candidata PDL, fiind totodată şi consilier local. Dintr-o dată, a început să strige şi ea, şi cei cu care a venit, că-s hoţ, că îmi arată ea, că o să dezvăluie ce-am făcut şi ce-am dres, că n-am niciun merit că am făcut drumul pe fonduri europene, că l-au făcut ungurii. Cu vorba bună, am rugat-o şi pe doamna Bogdan, şi pe ceilalţi PDL-işti cu care era, să nu ne tulbure adunarea electorală, că noi n-am deranjat niciodată alte partide când au avut adunări. Dar era pusă pe scandal. Am încercat să-i amintesc că proiectul pentru drum nu l-au făcut ungurii, cum a zis ea, şi că lucrarea este cofinanţară de Primărie, dar n-am avut cu cine vorbi", spune primarul comunei Nojorid, Mircea Crainic.

Edilul afirmă că reprezentanţii PDL i-au reproşat, de asemenea, că ar fi "spart" banii comunei pe căminul cultural, dar tot fără motiv. "Am făcut proiect pentru extinderea şi reabilitarea căminului şi, mai mult, doamna Bogdan a fost în comisia de licitaţie. Ştie foarte bine că n-a fost niciun aranjament, că s-au prezentat 9 firme şi că lucrarea a fost câştigată de firma care a cerut suma cea mai mică. Cât a fost consilier, nu a avut de făcut nicio obiecţie, ştie şi că a fost Curtea de Conturi acum două luni şi n-au găsit nici ei vreun bai, da' probabil că aşa-i învaţă PDL-ul pe ei, să facă scandal în campanie, cu speranţa că măcar prin scandal o să se remarce. Da' oamenii nu-s proşti, nu votează după cum sunt manipulaţi!", a spus Crainic.

Pe de altă parte, candidatul USL a adăugat că la Apateu au fost de faţă şi reprezentanţi ai Poliţiei din comună, care pot confirma că nu a ameninţat pe nimeni, şi cu atât mai puţin pe candidata PDL.