CSM Oradea a câştigat şi Cupa României la polo, după ce a învins Dinamo, cu scorul de 14-9! (FOTO)
Poloiştii de la CSM Oradea au mai cucerit un trofeu important în debutul actualului sezon competiţional. La o săptămână după ce şi-au adjudecat SuperCupa României, bihorenii au câştigat şi Cupa României, trofeu pus în joc în această săptămână la Focşani. Sâmbătă seară, în marea finala a competiţiei, orădenii i-au întrecut clar, cu 14-9 pe bucureştenii de la Dinamo, după ce au condus de la început şi până la sfârşit în acest meci. Pe lângă trofeul Cupei României, roş-albaştrii au mai primit un premiu individual, acordat lui Filip Gardasevic, care a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.