Program OTL pentru perioada 24 – 26 decembrie 2024
Programul de circulaţie a mijloacelor de transport în comun în perioada 24 – 26 Decembrie 2024 şi orarul punctelor de vânzare a titlurilor de călătorie va fi următorul:
Programul de circulaţie a mijloacelor de transport în comun în perioada 24 – 26 Decembrie 2024 şi orarul punctelor de vânzare a titlurilor de călătorie va fi următorul:
Finalul de an le-a adus localnicilor din Cociuba Mare o veste importantă: se pot branșa la noua rețea de gaz a comunei, realizată de primăria locală cu bani din programul Anghel Saligny, după ce n-a fost eligibilă la accesarea fondurilor europene pentru o asemenea investiție. În primele două săptămâni, peste o sută de locuitori din comună au făcut cereri de branșare la rețeaua de gaz.
Intrarea în zona pietonală a străzii Republicii dinspre Bulevardul Magheru începe să prindă culoare. Spaţiile verzi din faţa fostei Policlinici Mari, a cărei faţadă a fost reabilitată, au fost plantate săptămâna trecută cu arbori, arbuşti şi flori. La fel a fost amenajate şi scuarurile din Calea Aradului.
În acest an, Crăciunița BIHOREANULUI este Narcisa Badea, talentata tânără care a electrizat scena emisiunii Vocea României, ajungând până în finală! BIHOREANUL vă prezintă povestea cântăreței care a creat un moment emoționant pe scenă alături de Dan Bittman, l-a determinat pe Tudor Chirilă să-i prezică o carieră de rockeriță și a făcut-o pe Irina Rimes, antrenoarea ei, să spună că bihoreanca are una dintre cele mai frumoase voci pe care le-a auzit vreodată.
Primăria Oradea vă urează Crăciun fericit, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi!
Consiliul Județean Bihor vă urează tuturor Sărbători binecuvântate, cu pace și bucurie. Crăciun Fericit!
Guvernul Ciolacu 2, format din reprezentanți ai PSD (8), PNL (6) și UDMR (2), a fost învestit luni seara de Parlamentul României, primind 240 de voturi „pentru”, nu cu mult peste numărul minim necesar de 233. În aceeași seară, prim-ministrul Marcel Ciolacu și miniștrii cabinetului său au depus jurământul la Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis, ceremonie la care a participat și Ilie Bolojan, votat tot luni în funcția de președinte al Senatului. Despre învestirea noului executiv, acesta din urmă a spus că este o decizie bună pentru stabilitatea României, „că ne place, că nu ne place”.
Din 1 ianuarie, trecerea frontierei spre Europa devine mai rapidă: fără controale, dar cu verificări-surpriză pe șosele. Intrarea României în Spațiul Schengen aduce restructurări majore: Poliția de Frontieră Oradea își redistribuie personalul în patrule comune cu Jandarmeria și Poliția, iar „veteranii” se grăbesc să iasă la pensie, temându-se de transferuri incomode.
Două persoane au fost transportate la spital luni seara în urma unor accidente petrecute pe strada Alexandru Xenopol și la intersecția străzilor Moldovei și Zimbrului. Polițiștii fac cercetări.
Finanţarea guvernamentală a fost aprobată, constructorul a fost stabilit, autorizaţia de construire a fost emisă, lucrările pot începe! Construcţia creşei cu 40 de locuri din strada Aluminei începe încă de săptămâna aceasta, iar lucrările, în valoare de aproape 2,4 milioane euro, vor trebui finalizate în termen de un an.
Oradea a găzduit jurizarea celei de-a șaptea ediții a Circuitului Internațional de Artă Fotografică „Romanian Grand Circuit Winter - edition 2024”, unde s-au înscris 270 de fotografi din 57 de țări, cu aproape 2.000 de imagini. Cele mai bune dintre ele vor fi expuse începând de marți în două galerii din oraș.
Oradea Transport Local S.A., cod fiscal RO63483,Nr.RC J/05/1/1991 cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, str. Atelierelor nr. 12, tel.0259/423245, 0359/808501, fax.0259-426010, organizează în data de 08.01.2025, ora 10.00, licitație publică cu strigare pentru valorificare traverse de beton uzate.
Asociația Pro Bambini din Oradea a făcut sărbătorile de iarnă mai bune pentru 50 de familii din Bihor, cărora le-a dus pachete consistente cu alimente. De asemenea, ONG-ul care activează în domeniul educației a oferit patru burse de câte 2.000 de lei pentru patru elevi cu rezultate bune la învățătură, dar care provin din familii cu venituri reduse.
Grădina Zoologică din Oradea a găzduit sâmbătă, 21 decembrie 2024, „Crăciunul Animalelor”, un eveniment devenit deja tradiție în preajma Sărbătorilor de iarnă. Într-un cadru festiv, animalele au fost răsfățate cu bunătăți primite sub forma unor cadouri frumos împachetate și oferite chiar de Moș Crăciun, ajutat de spiridușii săi. Îndrăgitul personaj nu a venit doar cu sacul plin de cadouri, ci a livrat brazi și flori decorative vizitatorilor mai norocoși.
Două persoane au ajuns la spital luni în jurul prânzului, în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Național 1 în localitatea Gheghie. Potrivit surselor BIHOREANULUI, un autoturism a intrat într-un cap de pod, iar două persoane au fost rănite în urma impactului.
Operatorul de salubritate RER Vest îi informează pe locuitorii din Oradea şi din Zona Metropolitană că programul de colectare a deşeurilor menajere va rămâne neschimbat în perioada sărbătorilor de iarnă.
Tramvaiul de Epocă, ȋmpodobit de sărbătoare, va circula ȋn zilele de 25 şi 26 decembrie 2024, ȋntre orele 16:00 şi 20:00, oferind călătorilor o plimbare deosebită.
Un traficant de droguri din Oradea îşi va petrece sărbătorile în spatele gratiilor după ce a fost prins în flagrant de poliţiştii Antidrog ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în timpul unei tranzacţii cu "cristale". Andrei Paul Gavriş a fost arestat preventiv pentru 30 zile de Tribunalul Bihor, dar a contestat măsura.
Remorca unui camion care transporta porci vii s-a răsturnat luni, în jurul prânzului, pe Drumul Național 1, în localitatea Negreni, județul Cluj, notează stiridecluj.ro.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor pentru perioada 23 decembrie - 5 ianuarie, defalcată pe regiuni. În Crișana, se anunță un Crăciun cu precipitații și temperaturi maxime de 2-6 grade.
În săptămâna Crăciunului, orădenii sunt încă așteptați la târgul din Piața Unirii, care aduce dulciuri, cadouri și concerte, pompierii bihoreni organizează un recital de colinde la sediul ISU Crișana, iar serile din Columbus Club sunt animate de petreceri tematice precum Santa’s Dance Party și Y2K Party.
Zona de munte a județului Bihor se află de duminică seara sub cod galben de ninsoare abundentă, iar de marți dimineața se va afla și sub cod galben de vânt puternic.
Pentru a cincea oară, Luca Mihai Lalescu a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului la clubul orădean de karate Shogunul - Palatul Copiilor. În gala de sfârșit de an, profesorul Ioan Vaida i-a premiat pe cei mai buni de la club, ca de obicei, pe diferite categorii de vârstă. La seniori, Luca Lalescu a fost urmat de Grigoraș - Mihai Gheorghe, situat pe locul 2, și pe Kadar Akos Pal, clasat al 3-lea.
Accidentul rutier de la Urvind de duminică seară, în care au fost implicate trei autoturisme şi un autotren, a fost provocat de o depăşire neregulamentară. Două persoane se află internate la Spitalul Judeţean Oradea, una dintre ele fiind în comă indusă.
Echilibrul financiar al unei familii este influențat de mai multe variabile decât am crede. De exemplu, oricât de generos ar fi venitul lunar comun, sunt câteva aspecte importante care pot înclina balanța în defavoarea bugetului, respectiv cheltuielile adiționale în anumite perioade ale anului, precum sezonul rece și costurile ridicate la întreținere, începutul școlii și sprijinirea școlarilor din familie cu tot ce au nevoie în acest sens ori pregătirea pentru cel mai așteptat moment din an, concediul de vară. Însă ce e de făcut atunci când nu mai putem ține pasul cu cheltuielile?
Poliţiştii din Bihor au făcut publice cauzele tragicului accident rutier produs duminică, lângă Aştileu. Din primele cercetări, tânărul şofer care a murit în urma evenimentului rutier a pierdut controlul maşinii într-o curbă.
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, luni, pe Marcel Ciolacu într-un nou mandat pentru funcția de premier. Anunțul a venit după ce Parlamentul a desemnat președinții celor două camere.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a devenit, oficial, președintele Senatului României, luni dimineață primind 70 de voturi din partea a tot atâția senatori din totalul de 134. Bolojan a spus că nu s-a „gândit niciodată” că va ocupa această funcție și a enunțat prioritățile sale: adoptarea unor legi „cât mai bune și mai clare”, „reformarea instituțiilor aflate în coordonarea Parlamentului” și, „nu în ultimul rând”, „să avem mai multă încredere din partea oamenilor”.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat oficial, luni dimineață, că fostul lider al partidului din perioada 2009-2014 va fi candidatul la alegerile prezidențiale din partea coaliției PSD-PNL-UDMR, această condiție fiind înscrisă în protocolul coaliției. Decizia luată de liderii celor trei partide urmează să fie votată în forurile de conducere ale celor trei partide.
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a anunţat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a barajului Leşu, una dintre cele mai importante lucrări hidrotehnice din Bihor. Lucrările ar trebui să fie finalizate până la finalul anului 2026.
În numele grupului de firme AVE ROMÂNIA și ECO BIHOR, dorim să le mulțumim tuturor clienților și partenerilor pentru încrederea și sprijinul oferit în anul 2024. A fost un an plin de realizări, inovații și eforturi comune pentru un mediu mai curat și sustenabil.
Mega-ancheta care îl vizează pe Horațiu Potra, șeful mercenarilor români din Congo și fost bodyguard al ex-candidatului pro-rus la Preşedinție, Călin Georgescu, a ajuns și în Bihor, unde l-a „agățat” pe un controversat afacerist din Sântandrei, Mihai Borciu.
Palazzo Oradea, sala de evenimente care pe parcursul anilor și-a creat un renume pentru calitatea serviciilor și preparatelor culinare oferite, vine în acest an cu un concept unic și inedit în Oradea.
Ca de obicei, Bihorel are propria versiune despre evenimentele petrecute săptămâna trecută: Beni Hill asfaltatorul a mai pus mâna pe un contract gras, o secțiune din drumul expres de Arad. „Am mers în asociere cu ucrainenii”, a mărturisit el. „Dar chiar așa mari constructori sunt?”. „Nu neapărat, dar cei de la CNAIR știu că ăștia-s cam războinici...”.
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii din satul Sântandrei că, în ziua de luni 23.12.2024, între orele 9:00 şi 13:00, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, cu ocazia lucrărilor executate de către antreprenorul SC SIMSTA PLUS SRL pentru intercalarea unei noi rețele de alimentare cu apă pe strada Cireșilor. Vor fi afectați consumatorii situați pe strada Cireșilor din sat Sântandrei.
Luni, 23 decembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: În acest an, Crăciunița BIHOREANULUI este Narcisa Badea, talentata tânără care a electrizat scena emisiunii Vocea României, ajungând până în finală; O nouă combinație a șefului DGASPC Bihor, Călin Puia: a transformat o donație pentru năpăstuiți într-o afacere de joasă speță; O parte a comercianților din Piața Cetate sunt nemulțumiți că vor fi mutați la cort, în condiții mai proaste, dar pe chirii mai mari cu 40%; Din 1 ianuarie, trecerea frontierei spre Europa devine mai rapidă: fără controale, dar cu verificări-surpriză pe șosele.
Poloiştii de la CSM Oradea au pierdut duminică finala Cupei României, în faţa Stelei, după ce au avut meciul în mână şi au condus şi cu o diferenţă de cinci goluri. Bihorenii avea 5-2 la jumătatea partidei, dar şi 7-2 sau 8-3 în sfertul III, dar au avut un final de meci dezastruos.
Încă un accident grav a avut loc duminică seară pe DN 1, în Bihor. S-a întâmplat între localitățile Lugașu de Jos și Urvind și au fost implicate patru mașini și un TIR. Două persoane au fost încarcerate.
Negocierile dificile dintre PSD, PNL și UDMR pentru formarea coaliției de guvernare s-au încheiat duminică seară rezultând o structură guvernamentală cu 16 ministere. Conform înțelegerii, PSD va deține 8 portofolii, PNL va avea 6, iar UDMR va controla 2 ministere, scrie HotNews.ro.
Cred că cea mai mare consultare online despre un proiect din Oradea a fost cea cu privire la aspectul Pieței Independenței, după țeapa luată de administrație cu proiectul acela plin de țepe. Mii de orădeni au votat atunci varianta cea mai faină și, chiar dacă au fost și luări de poziție partizane, două proiecte au stârnit interesul concetățenilor noștri...
Episcopul greco-catolic al Eparhiei de Oradea, Virgil Bercea, transmite credincioșilor Sărbători fericite, pace și bunăvoință. În mesajul de Crăciun acesta vorbește despre curaj, așa cum au avut păstorii chemați acum 2024 de ani să-l întâmpine pe micul Isus în Țara Sfântă. Țară care acum este închisă și unde nu este altceva decât distrugere, foamete și sărăcie. Și, totuși, de acolo a răsărit lumina lumii...
În anul care curând se încheie, în colectarea separată a deșeurilor din Bihor s-au petrecut câteva schimbări: în Zona Metropolitană Oradea s-a introdus fracția „textile” și deșeurile din sticlă se colectează o dată la trei luni, iar în oraș localnicii trebuie să se obișnuiască cu noile insule ecologice pentru colectare.
Pompierii bihoreni îi invită pe orădeni și nu numai la tradiționalul concert de colinde care va avea loc luni, de la ora 17.30, în fața sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență, situat pe strada Avram Iancu din Oradea.
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc duminică, în jurul prânzului, pe drumul județean 764, în localitatea Aștileu, județul Bihor. O persoană a murit.
Pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția Plevnei cu Tudor Vladimirescu, Primăria Oradea a reușit să cumpere mai toate clădirile ce urmau să fie demolate. Doi încăpățânați au refuzat însă sumele propuse, acum vor fi expropriați...
Președintele Klaus Iohannis a susținut duminică o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după încheierea consultărilor cu partidele parlamentare, și a anunțat că negocierile pentru formarea unei coaliții guvernamentale solide sunt aproape finalizate, însă numele viitorului premier nu a fost încă dezvăluit.
Moș Crăciun revine la Târgul de Crăciun din Oradea, pregătit să aducă zâmbete pe chipurile celor mici. Cu 1.500 de pachete cu dulciuri în traistă, Moșul îi așteaptă pe copii luni, 23 decembrie, între orele 11 și 13, la căsuța festivă din Piața Unirii pentru a le înmâna cadourile.
Municipalitatea orădeană pregătește o nouă „străpungere” care să lege două zone diferite ale orașului fluidizând circulația prin cartierele Nufărul și Velența. Construcția drumului de legătură între strada Ogorului și Calea Clujului de-a lungul străzilor Iancu de Hunedoara și Războieni a fost scoasă la licitație, la începutul acestei săptămâni, pentru 22 milioane lei.
Întrucât discuțiile în sfera politică cu privire la formarea unui guvern sunt extrem de tensionate, este important de cunoscut modul în care funcționează un guvern după alegeri, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cum „răspunde” un guvern în fața parlamentului pe durata întregului său mandat...
Chiar dacă urmează mai multe zile naționale libere, colectarea deșeurilor se va desfășura conform programelor cunoscute. Pubelele vor fi golite în zilele anunțate, dar Birourile de relații cu clienții RER Vest vor fi închise în zilele de 25, 26 decembrie, precum și în 1, 2 ianuarie, iar în zilele de 24 și 31 decembrie vor avea program scurt (orele 8-12).