După reclamații și controale, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au decis retragerea de la vânzare a peste 1,8 milioane de sticle de bere Ciuc cu rugină.

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acțiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existența la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA”, se arată într-un comunicat trimis luni de reprezentanții ANPC.

Potrivit informării, au fost verificate cele 4 fabrici deținute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanța și Târgu Mureș, precum și distribuitorii acestuia. 

Cele 4 loturi identificate au fost 152, 156, 173 și 177, însumând 1.854.180 de sticle distribuite. 

„Sticlele de bere cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora, identificate de echipele de control, au fost retrase de la comercializare”, se menționează în comunicat. 

Operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 65.000 de lei, fiind dispusă totodată retragerea de pe piață a produselor cu abateri (cele 4 loturi) și distrugerea acestora.

„Până la data de 16 august 2024, au fost returnate de pe piață, către producător, 323.795 sticle cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora”, arată ANPC. 

Consumatorii sunt sfătuiți ca, „în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziționată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să se adreseze comerciantului pentru a-i fi înlocuit produsul sau pentru a i se rambursa contravaloarea acestuia. În cazul în care comerciantul refuză acest demers, consumatorul poate depune o reclamație la ANPC”. 


 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!