Scriitorul și eseistul Ioan F. Pop, autor a 13 cărți de poezie, filosofie, jurnal, studii, eseuri și cogitațiuni, apreciate de critica de specialitate, este prezent în librării cu o nouă carte, Texte de trecut (in)existența, apărută în colecția Eseu a Editurii Ratio et Revelatio, 2026. Recenta apariție editorială continuă preocupările autorului pentru reflecția asupra temelor „tari” referitoare la existență, timp, libertate, realitate și idealitate, bine și rău, absență și neant, viață și moarte etc., într-o formulă bazată pe un discurs concentrat de cogitațiuni și eseuri.
Scrisul fragmentar revelează o abordare în care confesiunile biografice, meditația filosofică și teologică, incursiunile metafizice surprind o dimensiune integratoare a existenței, capătă o turnură stilistică și ideatică distinctă. Cartea este un demers ontologic al trecerii în care meditația filosofică și poetică asupra scrisului se întâlnesc în jurul raportului fundamental dintre ființă, timp, nimic, tăcere și cuvânt.
„Scrisul fragmentar oferă posibilitatea de a începe totul şi a nu sfârşi nimic, tocmai pentru a cuprinde, în concomitenţa sa, începutul şi sfârşitul, realul şi imaginarul, libertatea totală şi riscul absolut. Context în care textele de trecut (in)existenţa nu vizează vreo formă iluzorie de posteritate, ci doar non-existentul care se cuibăreşte uneori în propria existenţă. Golul care lasă vremelnic viaţa pustie, punând-o la dispoziţia hazardului, a unei temporalităţi anihilante. Tensiunea care se naşte între existent şi inexistent, între relativ şi absolut, între viaţă şi moarte. Acel minus de fiinţă care mă face să rătăcesc tot mai des în nonsensul existării, într-o spaţialitate amorfă. Tentaţia de a surprinde în aceste exerciţii (in)existenţiale limitele propriei precarităţi ontologice, limite aflate la intersecţia dintre fragmentarism şi obsesia totalităţii. Faptul că aceste inexistenţe pot fi trecute pe puntea îngustă a unor texte poetologice şi excogitaţiuni filosofice reprezintă farmecul şi dramatismul aventurii numite viaţă. Scrisul şi existenţa – două aventuri care se pot întîlni chiar pe trecerea care le desparte în cuvinte şi tăceri. Acolo unde sfîrşitul nu mai poate începe nimic”, consideră Ioan F. Pop.
Ioan F. Pop este licenţiat în Teologie-Istorie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Master și doctor în filosofie, cu o teză despre Sf. Augustin, în cadrul aceleiaşi universităţi, și a făcut stagii de cercetare la Roma şi Paris. A publicat poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste din străinătate. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Noua sa carte poate fi achiziționată de la librăria Humanitas din Oradea, sau poate fi comandată pe site-ul editurii orădene.
„Adoptând postura unui inadaptat analitic la mediul epocal, autorul ne înfățișează punctual decepțiile d-sale într-un melanj de scurte eseuri ce tind a deveni însemnări de jurnal și invers. Conexiunilor logice le atribuie mereu dubluri emoționale cu amplificată rezonanță... N-avem impresia că l-am putea socoti pe Ioan F. Pop, după cum s-a presupus, un epigon al lui Cioran. O specială intensitate a discursului d-sale, un patetism personal pus în joc îl decupează drept o variantă distinctă a existențialismului în sfera căruia sunt cu putință și alte raportări. Fragmentarismul în cauză reprezintă o depoziție a unei vieți morale scrupulos urmărite. Între frenezia negației și (totuși) perseverența scrisului, Ioan F. Pop caută a se înălța recuperator din „propriile dărâmături interioare“. Autenticitatea trăirii în individuație îl salvează. „Pierzaniei“ i se poate opune experiența unei crize abordate la sursă. Străduindu-se a se reechilibra, autorul orădean își asumă „propedeutica unor eșecuri“, „sapiențialitatea unor ratări“, „moartea și neființa” care mai ponderează unele excese. Remarcabila eseistică de confesivă tăietură a lui Ioan F. Pop reclamă, aidoma poeziei, o participare solidară a cititorului de-o anume factură” (Gheorghe Grigurcu).
„Ajuns la vîrsta maturității sale de creație, Ioan F. Pop găsește timp și energie și pentru a se exersa în modalități noi de expresie. Consacrat ca poet, autor a mai multe cărți de versuri, remarcate de critică, dar și eseist, memorialist și, prin teza sa de doctorat despre Sf. Augustin, teolog/ filosof, își dezvăluie cu fiecare carte o nouă valență a multiplului său talent. (...) Cartea apărută sub numele lui Ioan F. POP este de natură să surprindă – atacă un gen de scris ce pare astăzi uitat... Mai cu seamă că Ioan F. POP este suficient de inteligent, de abil în orice caz, să se închidă într-o formulă anevoie de decriptat. Fără îndoială, personalitatea intelectuală a lui Ioan F. POP s-a format în marginea lecturilor hotărâtoare din filosofii pe care i-a frecventat. (...) Desigur, lecturi orientate în funcție de un anumit gust filosofic și un anume plan practic destul de precis, care vizează o linie de gândire ce poate fi urmărită de la cei antici – Platon, stoici, Sf. Augustin, la Pascal, până la acei gânditori care, venind în continuarea lui Hegel, un Schopenhauer, Kierkegaard, Nietzsche, Șestov sunt considerați de Karl Lowith în „De la Hegel la Nietzsche”, drept linia existențialistă a gândirii secolului al XIX-lea. Desigur, linia urcă până în secolul al XX-lea, la Heidegger sau Cioran. Amprenta pe care toți aceștia au lăsat-o asupra modului de gândire dar și asupra stilului de expresie al lui Ioan F. POP este hotărâtoare” (Vasile Muscă).
„Ioan F. Pop, autor cu un parcurs de cărturar jalonat atât de monografia sa despre Sf. Augustin, cât și de mai multe volume cu caracter eseistic și meditativ... cu o bună introducere în gândirea modernă, și-a turnat în formele prestigioase, pe care i le ținea la dispoziție orizontul spiritual occidental „pasta” propriei gândiri, a meditațiilor personale. Procedând astfel însă, Ioan F. Pop se încadrează, vrând-nevrând, într-o tradiție exigentă, căreia i se alătură și cealaltă, nu mai puțin impunătoare: a moraliștilor francezi. Fragmentele meditative ale lui Ioan F. Pop au darul de a întreține un mod al scrisului a cărui întrebuințare ar fi păcat să dispară la noi. Rod al întâlnirii dintre o fire reflexivă, interiorizată, și o formulă stilistică de factură succintă, specializată în fulgurații de gând ori sentiment și de notarea și dezbaterea acestora, solilocviul este precipitatul care oferă hrană oamenilor cultivați, pe care gândul abstract sau alonja metafizică nu îi resping. Ioan F. Pop nu pariază pe „extremismul” unei formule minimaliste lapidare, de tip aforistic. El își concepe micropartiturile mai aproape de elaborările lui Montaigne, fără a le da amploarea discursivă kierkegaardiană... asociindu-se ruminațiilor existențialiste ale anilor 1950-1960 ca un autentic și strict contemporan al lui Camus și Sartre” (Ovidiu Pecican).