Consiliul Județean Bihor a anunțat, vineri, că s-a publicat cu o zi înainte, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, procedura de licitație pentru proiectarea și execuția inelului rutier metropolitan, o șosea care va avea 17 kilometri care ar urma să ocolească Oșorhei, Băile Felix și Nojorid, legând astfel DN 1 Oradea – Cluj, DN 76 Oradea – Deva și DN 79 Oradea – Arad.

„Estimăm că în 3-4 luni vom evalua ofertele și va fi desemnat câștigătorul. Dacă nu vor fi contestații, până în toamna anului viitor se vor finaliza proiectele tehnice și vor putea începe efectiv lucrările. Durata de execuție este de 18 luni. La finalul anului 2024, se va putea circula pe acest drum nou. Inelul va conecta drumurile naționale ce leagă Oradea de Cluj, de Deva și de Arad”, a transmis, vineri, printr-un comunicat, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. 

La începutul acestei veri, proiectul de aprobare a studiului de fezabilitate al viitorului inel rutier a fost aprobat în Consiliul Județean Bihor, prin voturile consilierilor PNL, iar procedurile pentru acest obiectiv de investiții au putut demara. 

Totuși, ce nu menționează reprezentanții Consiliului Județean Bihor în informarea de vineri este că deja în trei rânduri consilierii opoziției, adică cei ai PSD și UDMR, din deliberativul județean, au trântit proiectul care vizează exproprierile necesare realizării acestei șosele. Pentru ca lista exproprierilor să fie aprobată, este nevoie de două treimi din voturile aleșilor bihorenilor, deci și măcar de câteva voturi de la opoziție. 

Deși a făcut apel în mai multe rânduri la PSD și UDMR să aprobe proiectul, Ilie Bolojan nu a reușit să-i convingă pe consilierii acestor formațiuni, chiar dacă le-a spus că județul ar putea pierde circa 40 de milioane de euro, adică finanțarea aprobată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pentru această investiție. 

Reprezentanții PSD au cerut în mai multe rânduri ca traseul inelului metropolitan să fie modificat astfel încât să nu treacă peste terenurile unor localnici, lucru care nu s-a întâmplat. Proiectul ce vizează exproprierile va fi pus, din nou, pe ordinea de zi a viitoarei ședințe, cea programată pe 22 septembrie.

Conform studiului de fezabilitate, viitoarea șosea ar avea câte o bandă pe sens și s-ar întinde pe 17 kilometri. „Execuția lucrărilor va fi realizată pe două tronsoane. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care va fi construit peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Cel de-al doilea sector de drum pornește de la acest viaduct și ajunge în Orșorhei, ocolind localitățile Băile 1 Mai și Cheriu”, se precizează în comunicatul CJ Bihor.

Valoarea estimată a proiectului este cuprinsă între 196.753.661,05 și 216.429.027,16 lei, fără TVA. Termenul pentru depunerea ofertelor este 25 octombrie. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!