Universitatea din Oradea a dat startul admiterii pentru următorul an academic. În total, cele 15 facultăți orădene au, la cele 97 de specializări de licență, 1.900 de locuri bugetate, și alte peste 3.000 cu taxă.

„Nu ne așteptăm să ocupăm toată capacitatea de școlarizare, ci prognozăm o acoperire de până la 3.100-3.300 de locuri la studii de licență”, a declarat rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, miercuri, într-o conferință de presă.

La studii de masterat, Universitatea are, la cele 64 de specializări, 850 de locuri bugetate și o capacitate de școlarizare de 1.500 de locuri, iar la studii doctorale, 188 de locuri, dintre care 19 bugetate.

Universitatea are locuri dedicate pentru anumite categorii de tineri. De pildă, 72 sunt destinate absolvenților de licee din mediul rural, iar 20 pentru candidații de etnie romă. Pentru tinerii care provin din sistemul de protecție socială, facultățile orădene au 15 locuri disponibile.

Rectorul Bungău a precizat că Universitatea își răsplătește studenții silitori cu burse (1.000 de lei bursa specială și 700 de lei cea de merit), la fel și pe cei cu venituri reduse (850 de lei), le oferă 1.435 de locuri în cămine, acces la cantină unde o masă costă 20 de lei, dar și oportunitatea de a face schimburi de experiență în străinătate. Potrivit Corinei Ardelean, șefa biroului Admitere 365, Universitatea are peste 550 de parteneriate cu universități din 80 de țări.

Un alt avantaj menționat de Bungău este că tinerii care au absolvit o facultate orădeană au o reducere de 50% din taxa de școlarizare pentru al doilea program de studii urmat, în același domeniu. Totodată, studenții orădeni sunt implicați în proiecte de cercetare, în acest an universitar peste 6.500 de tineri făcând parte din asemenea activități, a spus rectorul.

În ce privește taxele de școlarizare, rectorul a menționat că ele sunt, în mare parte, la același nivel ca anul în curs, iar în cazul facultăților care au majorat nivelul lor, au făcut-o cu o sumă mică. De pildă, un an la Medicină costă 6.800 de lei, la Drept 2.900 de lei, la Inginerie 3.100. Cea mai scumpă specializare este cea de Medicină în limba engleză, care costă 22.500 de lei anual.

Pe de altă parte, taxele de admitere sunt aceleași ca în anii trecuți: 150 de lei costă înscrierea și 100 de lei înmatricularea.

Rectorul Universității din Oradea a mai spus că admiterea se desfășoară într-un mod hibrid: tinerii pot să se înscrie online, să plătească taxele tot pe internet, iar apoi doar să ducă documentele în original la sediul facultății.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!