Multă vreme un simbol al ospitalităţii şi totodată o carte de vizită a arhitectului al cărui nume îl poartă, Palatul Rimanóczy bucură şi azi trecătorii prin dimensiuni şi frumuseţe. A fost unul dintre cele mai importante hoteluri ale Oradiei din anii 1900 încoace, iar acum, după un lung abandon, este readus la strălucire.
E un bun moment ca BIHOREANUL să vă spună povestea Hotelului şi a Băii cu aburi Rimanóczy.
Piaţa hotelurilor
În ultimul sfert al secolului al XIX-lea, centrul Oradiei se moderniza. O zonă specifică era delimitată de malul drept al Crişului Repede, strada Aldás (azi Iosif Vulcan) şi piaţa Bémer (azi Regele Ferdinand I). Aldás fusese un drum înfundat, iar până în 1890 a fost prelungit până în actualul Parc Libertăţii (Part). Apariţia pieţei Bémer (foto), corelată cu construirea noului pod de fier peste Criş (1893), a deschis calea unor transformări edilitare succesive, pe parcursul a două decenii, a unui spaţiu cu case şi mici afaceri.
Imaginea pieţei s-a format prin înlocuirea clădirilor vechi. Teatrul a fost finalizat în 1900, împreună cu imobilul Bazar din vecinătate. În 1902-1903 erau edificate Palatul Sztarill (după numele arhitectului Sztarill Ferenc), cu cafeneaua EMKE (azi hotelul Astoria) şi Hotelul Pannónia (azi Transilvania), cu un restaurant. În 1907 era finalizat sediul Casei Centrale de Economii, iar în 1911 Casa Poynar. Clădirile cu un etaj de la numerele 1 şi 3 sunt mai vechi şi arată aliniamentul de odinioară al străzii.
Nou în oraş
Un element important în această nouă zonă l-a reprezentat stabilimentul construit de către arhitectul Rimanóczy Kálmán senior (foto). Născut în Kapuvár în 1840, iniţial zidar, acesta a devenit proiectant în construcţii şi antreprenor în Budapesta. În 1867 a sosit în Oradea pentru a proiecta şi construi clădirea Institutului Sfântul Vincenţiu de Paul (azi Liceul Szent László).
Stabilit aici, a lucrat la proiectarea, construcţia sau restaurarea mai multor imobile: Banca de Credit Comercial, Industrial şi Agricol (azi pe strada Primăriei 3), Casa Deutch (din colţul actualei Pieţe Unirii cu strada V. Alecsandri) ori sediul Muzeului.
În 1892, Rimanóczy a construit o clădire cu destinaţia de hotel şi baie cu aburi pe un teren al său de pe malul Crişului. Imobilul avea 30 de camere, cafenea şi restaurant. În 1900 era extins către piaţa Bémer, pe locul unei clădiri tot cu destinaţia de hotel şi cafenea. Noul corp avea parter şi două etaje, cu un restaurant de lux şi 25 de camere (foto jos).
Arhitectura eclectică abundă în frontoane, coloane cu volute, pilaştri cu capiteluri ionice, iar ancadramentele ferestrelor decorate cu motive vegetale trimit către baroc. Colţul clădirii către Criş cuprinde o sculptură din teracotă a unei zeiţe, aflată într-o nişă decorată cu o scoică, iar deasupra, un balcon. Colţul dinspre piaţă are câte un balcon la fiecare etaj şi un fronton la nivelul aticului, decorat cu cariatide şi cu blazonul familiei Rimanóczy. Scoicile, măştile, broaştele completează decorul palatului.
La mare căutare
Arhitectul venea cu o ofertă nouă pe piaţa ospitalităţii. Baia cu aburi (Rimanóczy Gőzfürdő), inaugurată în 1 octombrie 1891, a devenit foarte populară. Dispunea de saună, camere cu abur şi duşuri. Baia propriu-zisă, inspirată din termele romane, se afla la primul etaj, iar la al doilea erau camerele de oaspeţi.
În august 1903, când a fost închisă pentru reparaţii, baia a rămas încontinuu solicitată, întrucât "domnii din Oradea au devenit nervoşi" că locul lor preferat era inaccesibil. "Telefonul hotelului a sunat toată ziua", orădenii întrebând când avea să fie redeschisă, arăta ziarul Szabadság. Răspunsul liniştitor venea în acelaşi ziar, chiar din partea lui Rimanóczy, care anunţa redeschiderea pe data de 18 august. În 1908 era una dintre cele 4 băi publice din oraş.
Restaurantul de la parter (foto), numit Royal, a fost de la început unul dintre cele mai luxoase din oraş. A fost deschis în 15 octombrie 1900, iar în lateral avea o grădină de vară. Interiorul are un decor neobaroc bogat, cu arcuri decorative, oglinzi tripartite, elemente florale şi vegetale, putti beţi, jucând şah sau cântând la liră, şi elemente ale vieţii de restaurant, cum ar fi jocurile de societate, vioara sau paharul. Aici se aduna elita urbei, juca cărţi, bârfea şi asista la spectacole, arată istoricul Fleisz János.
În 15 aprilie 1906 era deschis restaurantul Rimanóczy, pe partea către Criş a complexului. Proprietarul asigura inclusiv transportul de la gară al clienţilor, cu omnibuze trase de cai.
Lăsat săracilor
Prin testament, Rimanóczy Kálmán a lăsat oraşului hotelul şi baia, pentru ca din venituri să fie ajutaţi săracii. Valoarea activelor era de 1 milion de coroane. A fost creat un fond special, alimentat în perioada interbelică din chiria încasată de Primărie de la antreprenorii hotelului, băii şi restaurantului. Destinaţiile au rămas aceleaşi, imobilul fiind închiriat de municipalitate operatorilor din HoReCa. Tarifele nu erau cele mai mici, o baie cu aburi costând 30 lei. Între 1926 şi 1933 aici se afla inclusiv sediul Clubului Ziariştilor din Oradea.
Plata chiriei ridica însă probleme, Consiliul Local încasând-o adesea cu întârzieri. Cuantumul pornea de la 500.000 lei pe an, o sumă considerată mică de unii consilieri, care opinau că stabilimentul putea aduce cel puţin dublu la vistieria urbei. Chiar şi aşa, în 1934, chiriaşii erau datori faţă de municipalitate, afacerile mergând prost. Cât priveşte destinaţia finală a banilor, ei ajungeau la nevoiaşi prin subvenţionarea bucătăriilor populare, dar o parte se "topeau" în bugetul local general.
În 1935, hotelul şi băile au fost renovate de noi ocupanţi, camerele fiind dotate cu mobilier nou, covoare persane şi chiuvetă cu apă caldă şi rece. Dar problema chiriaşilor a rămas constantă şi în anii următori. După cedarea Ardealului de nord către Ungaria horthystă, cu greu a mai putut găsi Primăria afacerişti pricepuţi pentru a redresa afacerea. Era perioada Celui de-Al Doilea Război Mondial, în care industria ospitalităţii abia rezista. Atunci, restaurantul şi-a schimbat numele din Royal în Hungaria.
Baie "proletară"
Imobilul a fost naţionalizat la începutul perioadei comuniste, hotelul şi baia primind denumirea de "Crişul Repede". Baia, renovată ultima dată în 1944, a rămas în funcţiune ca baie comunală, deschisă de joia până duminica. Avea acces publicul larg, iar întreprinderile locale îşi puteau programa angajaţii. Din anii ’50 aici a funcţionat şi o frizerie. În 1966, scria ziarul Crişana, camerele erau demodate şi mobilierul vechi, dar aranjate cu gust şi "strălucesc de curăţenie".
Hotelul avea evidentă nevoie de reparaţii. Baia nu a mai fost modernizată, iar la jumătatea anilor ’80 degradarea avansa. A fost închisă după câţiva ani, iar spaţiul, administrat de Oficiul Judeţean de Turism (OJT), a devenit depozit. Restaurantul, rebotezat "Oradea", a rămas popular printre orădeni şi nu numai, lucru dovedit de "cartea de aur" a localului. În 2012, Constantin Butişcă publica autografele oaspeţilor, de la înalţi demnitari la actori, scriitori, inclusiv ultimul prinţ moştenitor al Austro-Ungariei, Otto von Habsburg.
După 1990, restaurantul a fost privatizat de foşti angajaţi, iar hotelul a fost preluat de Banca Ţiriac, intrând în renovare parţială (foto). În locul băilor a fost amenajată o sucursală a băncii, cu acces din strada Libertăţii, iar în clădire funcţiona şi o agenţie de turism. Intrarea dinspre strada Grigorescu deservea restaurantul Bihoreana. Restaurantul Oradea a fost renovat în 2009-2010 şi redenumit "Butoiul de aur", rămânând deschis încă zece ani, dar partea de hotel a fost desfiinţată.
După mai bine de un secol de funcţionare, mai bună sau mai greoaie, Hotelul Rimanóczy se pregăteşte acum de un nou început, cu rezultate - sperăm - pe măsura trecutului.
GENERAŢII DE ARHITECŢI
Moştenirea familiei Rimanóczy
Familia Rimanóczy îşi are rădăcinile în secolul XVII, când a primit titluri nobiliare şi cavalereşti, arăta istoricul Péter I. Zoltán într-un articol pentru revista Várad. După stabilirea în Oradea, în 1867, Rimanóczy Kálmán s-a căsătorit şi a avut doi fii: Rimanóczy Kálmán (junior, 1870-1812) şi Béla, născut în 1873. Din prima căsătorie a mai avut un fiu, Árpád (1867-1925).
Árpád a fost inginer militar, proiectând o casă proprie în Budapesta. Kálmán jr. a studiat în Berlin şi a contribuit la creionarea imaginii Secession a Oradiei, proiectând palatele Primăriei, Episcopiei Greco-Catolice, Moskovits Miksa şi Apollo.
Rimanóczy Árpád a avut la rându-i un fiu arhitect, Gyula (1903-1958), care a proiectat clădiri moderniste - vile, clădiri industriale şi educaţionale, inclusiv biserica Pasaréti din Budapesta. Gyula jr. (1932-1992) a fost tot arhitect, absolvent al Universităţii Tehnice din Budapesta. A lucrat la Oficiul de Urbanism din capitala ungară, proiectând clădiri pentru instituţii publice, medicale şi rezidenţiale.
Un alt urmaş al celebrilor arhitecţi, Rimanóczy Jenő, a activat în cadrul Centrelor de proiectare a clădirilor industriale şi de uz general, semnând proiectele unor imobile rezidenţiale şi de birouri, pentru clinici şi pentru Căile Ferate. În 2013, pe faţada clădirii din strada Libertăţii 14 a fost montată o placă memorială, indicând locul în care au lucrat cei doi Rimanóczy Kálmán. Tot atunci s-a instituit Premiul Rimanóczy pentru restaurarea clădirilor istorice. În 2020 a fost dezvelită statuia lui Rimanóczy Kálmán jr. la colţul străzilor Republicii şi Dunărea.