Doi şoferi bihoreni au fost prinşi de poliţişti sub influenţa drogurilor la volan, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Prinşi în Oradea şi Păuşa

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, cei doi au fost opriţi în trafic sâmbătă în jurul orei 00:30, în cadrul unei acțiuni de amploare de verificări în trafic.

"Pe strada Primăriei din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obţinut la testarea rapidă de drog", se menţionează în comunicatul transmis duminică.

În acelaşi interval, de această dată, pe un drum comunal din afara localităţii bihorene Păuşa, „a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obţinut la testarea rapidă de drog".

În ambele cazuri au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor cu caracter psihoactiv şi s-a deschis dosar penal.

Şi băut şi fără permis!

Tot cu dosar penal s-a ales şi un bărbat de 32 de ani din Oradea care a fost oprit în trafic sâmbătă la ora 03:02. Conducătorul auto avea o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul respirat și nici nu avea permis.

"La solicitarea legală a poliţiştilor, cel în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectate de poliţişti, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", se menţionează în comunicatul IPJ Bihor.

Astfel, șoferul a și fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiști, el fiind anchetat acum - sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea - pentru conducerea pe drumurile publice fără permis de conducere şi refuzul de prelevare de probe biologice.

Conduşi de alcool

Cazul orădeanului este departe de a fi singular. În cursul zilei de sâmbătă poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe Calea Bihorului, un bărbat de 28 de ani care conducea fără permis având o concentraţie alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul respirat, iar pe Bulevardul Dimitrie Cantemir un şofer din Macedonia cu o concentraţie alcoolică de 0,84 mg/l.

În aceeaşi zi a mai fost depistat în trafic, pe strada Corneliu Baba, un şofer având o concentraţie alcoolică de 0,73 mg/l, iar pe drumul judeţean Abrămuţ - Sânlazăr un bărbat de 52 ani care prezenta o concentraţie alcoolică de 0,77 mg/l în aerul respirat.

Celor patru şoferi le-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

"În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continua", se menţionează în comunicat.

Cu 130 kilometri la oră!

Tot sâmbătă, de data aceasta pe strada Matei Corvin, doi şoferi s-au ales cu permisele de conducere suspendate pentru viteză.

În primul caz poliţiştii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Sântandrei (Bihor), "în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 130 de km/h, înregistrată radar, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 50 de km/h".

În cel de-al doilea caz un tânăr de 19 ani din Roşiori (Bihor) a fost depistat în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h înregistrată radar, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 50 de km/h".

Pentru că au depăşit limita legală cu peste 71 km/h, ambii şoferi au fost sancţionaţi contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice timp de 120 de zile.

Amenzi de 115.500 lei

Potrivit IPJ Bihor, în cadrul acţiunii desfăşurate vineri şi sâmbătă au fost efectuate 920 de testări cu aparatul etilotest şi 11 testări cu aparatul drugtest.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic au fost aplicate 281 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 115.475 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 46 de permise de conducere şi 21 de certificate de înmatriculare.

"Din totalul sancţiunilor aplicate, 137 au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 34 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 21 de sancţiuni au fost aplicate pentru conducere sub influenţa alcoolului", a mai transmis IPJ Bihor.

În acţiunea desfăşurată în Oradea şi localităţile învecinate au fost implicaţi 47 de poliţişti de la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene - Serviciul Rutier, Biroul Rutier Oradea, Biroul de Ordine Publică Oradea, Poliţia staţiunii Băile Felix, Secţia 5 de Poliţie Rurală Oradea, Secţia 3 de Poliţie Rurală Biharia şi Biroul Rutier Beiuş.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!