Universitatea din Oradea este o opțiune pentru tot mai mulți absolvenți de liceu. Peste 4.400 de candidați și-au depus dosarele la facultățile orădene, în primele două săptămâni ale admiterii de vară, după cum a anunțat Universitatea printr-un comunicat transmis marți.

Cei mai mulți dintre ei speră să devină studenți la Medicină sau Farmacie, facultate unde sunt peste 1.500 de candidați. Pentru a fi admiși, viitorii mediciniști vor trebui să promoveze o singură probă de examen, care va cuprinde subiecte din chimie și biologie.

„Facultatea de Medicină și Farmacie este urmată de Facultatea de Științe Socio-Umane, tot mai apreciată și căutată. Aici și-au depus dosarul peste 500 de candidați. Pe podiumul înscrierilor la Universitatea din Oradea se află și Facultatea de Științe Economice. Până la mijlocul lunii iulie, pentru această facultate au optat 389 de tineri, absolvenți de Bacalaureat”, a transmis Universitatea.

Înscrierile se desfășoară pe tot parcursul lunii iulie, urmând ca rezultatele procesului de admitere să fie afișate până la data de 1 august 2022.

Patru facultăți susțin probe de admitere: Facultatea de Arte, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, la specializarea Arhitectură, Facultatea de Geografie, Turism și Sport, pentru specializările Sport și Kinetoterapie, respectiv Facultatea de Medicină.

Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, are un îndemn și pentru absolvenții studiilor de licență: să urmeze și o a doua specializare.

„Această a doua specializare este un argument important în ochii oricărui angajator. De aceea le recomand tuturor studenților care învață bine să nu ezite să își continue studiile, în acest caz, absolvenții noștri urmând să achite doar jumătate din taxa de studii”, a anunțat rectorul universității orădene.

Domeniile de licență recomandate ca a doua specializare, mai ales celor care se gândesc la o carieră didactică, sunt: Biologie, Matematică, Fizică, Chimie, Științele Educației, Istorie, Geografie, Limba Română, a spus Bungău, citat în comunicat.

Rectorul și-a mai arătat convingerea că Universitatea din Oradea este „un prim pas spre o carieră de succes”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!