Orădeanca Teodora Suciu este noua directoare a Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, care gestionează 13 parcuri industriale și de specializare inteligentă din Bihor. Aceasta și-a câștigat funcția joi, în urma unui concurs la care s-au înscris 12 candidați.
„O alegere bună”
„La ADLO, chiar azi dimineață s-a finalizat procedura de selecție a noului director cu punctajul final. Aici a fost o situație interesantă, pentru că am avut 12 dosare depuse. Dintre acestea, 10 au fost acceptate. Din cei 10 candidați, o persoană nu s-a prezentat la interviu, iar din cei 9 intervievați, o persoană s-a retras după interviu și au fost, practic, 8 persoane înscrise în concursul pentru funcția de director”, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Florin Birta.
Potrivit edilului, noua directoare a ADLO, de profesie jurist, „a pus bazele firmei Hanil Electronics, ca director de resurse umane, în anul 2007, după care, din 2012 până în 2024, a lucrat la o firmă din Seul, Coreea de Sud”.
Florin Birta a caracterizat-o pe Teodora Suciu ca fiind „un manager cu experiență internațională, în special în piețele asiatice, care a dezvoltat foarte multe business-uri pentru firmele pentru care a lucrat”. „Cred eu, este o alegere bună pentru conducerea ADLO”, a subliniat el.
Înființată în 2008 de Primăria Oradea pentru a impulsiona dezvoltarea economică a orașului, societatea ADLO a rămas fără conducere din septembrie 2024, când fosta directoare Alina Silaghi a demisionat invocând motive de sănătate.
Experiență în afaceri internaționale
Potrivit CV-ului său, Teodora Suciu și-a început cariera în anul 2003 la Oradea, cu un post de consilier juridic pentru firma Transgex, după care a lucrat o perioadă ca asistent administrație la compania Praktiker.
Suciu a ocupat funcția de director de resurse umane la firma Hanil Electronics în perioada de dezvoltare a companiei, 2007-2009.
Vorbitoare a patru limbi străine, printre care și coreeană, începând din anul 2012, ea s-a mutat în Seul, unde, până în 2013, a lucrat ca manager de echipă de operațiuni comerciale internaționale pentru firma SW Global.
Din 2021 până în 2024, ea a ocupat pe rând posturile de manager de echipă și manager de dezvoltare a afacerilor privind vânzarea internațională de ginseng pentru firma Gyeonggi Government Export Corporation.
Fără căutare
În cadrul aceleiași conferințe de presă, primarul Florin Birta a anunțat și prelungirea cu 4 ani a mandatelor de directori ai Companiei de Apă Oradea și Oradea Transport Local, din subordinea municipalității.
Consiliile de Administrație de la cele două societăți, desemnate de Consiliul Local Oradea în toamna anului trecut, au finalizat săptămâna trecută concursurile pe post.
Vechii directori și-au păstrat funcțiile fără emoții, dată fiind lipsa de concurență.
„La CAO am avut doi candidați pentru funcția de director general, doi candidați pentru funcția de director tehnic și un candidat pentru funcția de director economic. În urma selecției, structura conducerii companiei a rămas aceeași: domnul Chindlea Lucian - director general; domnul Popa Cristian - director tehnic, iar doamna Maria Silaghi - director economic”, a declarat Florin Birta.
Conducerea OTL a fost reconfirmată pe post chiar mai simplu. „La OTL am avut câte un singur candidat pe post”, a spus el. Astfel, după ce au luat concursul, Adrian Revnic a rămas director general, Marius Nicoruț - director tehnic și Romeo Nica - director economic.
Directorii celor trei societăți ale municipalității urmează să își semneze contractele de mandat pentru următorii 4 ani în cursul lunii martie.
Vezi mai jos CV-ul noii directoare a societății ADLO, Teodora Suciu.