Ca primar al Oradiei, Ilie Bolojan a  crezut în vocația turistică a urbei și se pare că nu s-a înșelat. Acum, șeful Consiliului Județean, Mircea Mălan, mizează pe dezvoltarea turismului în Bihor, iar rezultatele sperăm să fie la fel de spectaculoase.

Miza mare este să avem în Bihor o stațiune de iarnă, dar care, la ce climă avem, să devină all season. Am primit consultanță de la specialiști din Jasna, Slovacia, unde merg mii de oameni la schi, iar, dacă se vor găsi finanțări, am putea avea o stațiune modernă, la un cost de aproximativ 80 de milioane euro, din care jumătate fonduri europene.

O variantă ar fi să dezvoltăm Vârtopul. Aici avantajul este că deja există două pârtii funcționale și numeroase facilități de cazare. Dar sunt și puncte slabe. Întreaga zonă a devenit o aglomerație de coșmelii fără o minimă sistematizare. În plus, terenurile sunt disputate cu județul Alba și, chiar dacă vrea Mălan să facă ordine, nu-i sigur că omologul său „albanez” va fi la fel de dornic să se pună rău cu băștinașii cărora le va demola barăcile. 

În mentalul colectiv al bihorenilor, adevărata stațiune de iarnă este Stâna de Vale. Numai că și aici sunt probleme. O mare parte din teren este în posesia fraților Micula, iar investiția ar putea fi minată de lipsa de colaborare și înțelegere dintre stat și privat. 

Dintre cele două variante, cred că ar trebui aleasă o a treia cale. O super-stațiune la Padiș. Avantajul mare este că acolo se poate face turism all season, la câte obiective sunt de vizitat. În plus, prin finalizarea drumului Ic-Ponor, zona Padișului va fi accesibilă și dinspre Cluj. Cu forța lor financiară, clujenii ar rentabiliza turismul în zonă, la fel cum au făcut cu Aquaparkul din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!