Doar puțin peste jumătate dintre cei peste 32.000 de fermieri bihoreni care au obținut anul trecut ajutor financiar prin intermediul APIA și-au depus până la data de 5 mai cererea de subvenții de 250 euro pe hectar.

Peste 14.000 de agricultori nu și-au depus cererile de subvenții, în condițiile în care termenul limită este data de 30 mai.

„La APIA Bihor, în perioada 3 martie – 5 mai 2025, au fost depuse doar un număr de 17.906 cereri pentru o suprafață de 81.509,68 hectare, adică doar 55,68% din numărul de cereri de plată depuse în 2024 (32.161) pentru o suprafață de doar 25,66% (317.703,57 hectare în 2024)”, a anunțat, marți, directorul Centrului Județean APIA Bihor, Ioan Sorin Roman.

Directorul APIA Bihor a atras atenția că perioada de depunere a cererilor va expira la sfârșitul acestei luni.

Spre deosebire de anii anteriori, începând cu campania din 2025, fermierii nu vor mai putea depune cereri după termenul limită cu penalități de întârziere de 1% pe zi.

„Pentru a nu ajunge în situația ca unii fermieri să nu poată depune cererile de plată, adresăm rugămintea fermierilor să respecte programările transmise, iar UAT-urilor de a transmite, în regim de urgență, adeverințele fermierilor către Centrele locale sau Centrul județean APIA Bihor la care sunt arondate, conform listelor care le-au fost puse la dispoziție”, a solicitat Roman.

Reprezentanții APIA se așteaptă pentru perioada următoare la aglomerație la ghișeele de preluare a cererilor având în vedere că până la termenul limită mai sunt doar 18 zile lucrătoare. Asta înseamnă că angajații agenției vor trebui să preia în medie peste 700 de cereri pe zi. 

Informații utile cu privire la campania de depunere a cererilor de subvenție:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!