Un spectacol aparte a oferit, duminică seară, Teatrul Regina Maria din Oradea, prezentând, în cadrul intim al sălii Transilvania, piesa „N-am înțeles niciodată cum simte aerul că ai plecat”, despre dragoste și copleșitoarea singurătate a soției care trăiește mai mult decât partenerul ei de viață.
Spectacolul s-a anunțat ca fiind inspirat din universul liric al Anei Blandiana, dar a fost mai mult de atât, un melanj din creațiile acesteia, majoritatea din volumele „Octombrie, noiembrie, decembrie” (1972) și din „Variațiuni pe o temă dată”, publicat în 2018, după moartea soțului ei, Romulus Rusan. Numele piesei este, de altfel, dat de versuri din poezia „Fără tine”.
De pe scenă n-a lipsit nici faimosul motan Arpagic, din pricina căruia comuniștii au cenzurat-o pe Ana Blandiana, și care a fost introdus într-o manieră jucăușă în reprezentația dramatică.
Poezii-medicament
Protagoniștii piesei sunt actorii Anda Tămășanu și Ciprian Ciuciu, aceștia dând glas îndrăgostiților care nu pot fi despărțiți nici măcar de moarte. Jocul lor actoricesc, când înduioșător, când zguduitor, a fost completat de efecte sonore și vizuale, o animație sugestivă fiind proiectată pe ecranul mare al sălii.
Printre zecile de orădeni prezenți la reprezentația de duminică seară, a doua, s-a numărat chiar Ana Blandiana, care, invitată pe scenă la finalul reprezentației, s-a declarat uluită și măgulită să-și descopere poeziile astfel.
„Am un sentiment de uimire, mai puternic decât de obicei. Arta interpreților într-un fel dizolvă cuvintele mele. Am avut un sentiment foarte pur că mă redescopăr în propria lor artă”, a spus Blandiana, la finalul piesei.
Poeta a mărturisit și că volumul de poezii scris după moartea soțului ei a fost o formă de terapie. „A fost felul meu de a ieși din tragedie și de a descoperi că nu e chiar așa tragedie. Nu există o barieră clară, cum ne închipuiam. Am hotărât să introduc poeziile într-un volum după doi sau chiar trei ani de la moartea soțului meu. Până atunci, mi le spuneam mie însămi seara, ca pe rugăciuni”, a spus Ana Blandiana.
Cartea, tradusă în șase limbi chiar în anul apariției, a avut un mare succes, scriitoarea rememorând și că, atât la lansarea de la București, cât și la cea de la Roma, cititorii îi cereau autografe pe câte 2-3 exemplare, spunându-i că vor să ofere volumul de poezii unor apropiați care au pierdut pe cineva drag. „Am avut revelația că parcă dau medicamente. Veneau ca și când ar fi cumpărat niște forme de ieșire din suferință. Niciodată nu am avut așa sentiment de utilitate”, a spus poeta.
„Mai mult decât eu însămi”
Spectacolul a fost pregătit de o echipă mobilizată de fosta secretară literară a Teatrului orădean, Elisabeta Pop - de altfel o prietenă veche a Anei Blandiana, care poetă și-a petrecut copilăria și adolescența la Oradea - alături de actrița Anda Tămășanu și de actuala secretară literară, Florina Dometi. „E foarte multă iubire și foarte multă tandrețe în acest spectacol”, a spus Elisabeta Pop, prezentă și ea pe scenă la dialogul de după reprezentație.
Cei doi actori au mărturisit că munca nu le-a fost grea, pentru că poeziile Anei Blandiana „trebuie simțite”, iar odată ce asta se întâmplă, cuvintele rămân întipărite în memorie. Amândoi s-au declarat și onorați atât de prezența poetei, cât și de vorbele laudative pe care ea le-a avut la adresa lor.
Din public, scriitoarea Ana Blandiana a fost întrebată dacă jocul actoricesc al Andei Tămășanu a fost fidel, adică dacă s-a văzut pe sine în actrița orădeană. „Mi se părea că e mai mult decât eu însămi. Eram mereu mirată că eu am scris cuvintele care îi ieșeau din gură. E un sentiment mai puternic decât flatarea”, a spus poeta.
La finalul dialogului, managerul Teatrului, Victoria Balint, a făcut o promisiune pentru public: spectacolele cu poezie vor continua, iar poeții locali nu vor fi uitați, „să ne bucurăm de ceea ce au creat ei pentru noi”.
