Investigaţiile în cazul violatorului care a lăsat însărcinată o fetiţă de 11 ani vor continua la Parchetul Marghita. Şefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Bianca Vulcan, a respins solicitarea primarului din Spinuş de a prelua cercetările şi de a sancţiona derapajele actualului anchetator care lăsase liber prădătorul sexual, punând în pericol siguranţa minorilor din comună.

Un procuror mai indecis
Cererea vizează cazul cutremurător al unei fetiţe din comuna Spinuş, prezentată în premieră de BIHOREANUL. Fetiţa locuia împreună cu mama, fratele ei geamăn şi o soră, în casa deţinută de concubinul mamei, Petru Rusalim Varga, care a violat-o. Vânzătoarele de la ABC-ul din sat au văzut-o, în primăvară, că îi creşte burtica şi au sesizat asistenţilor sociali cazul.

Primul care a fost bănuit că a abuzat fetiţa a fost concubinul mamei ei, însă acesta a negat. Abia după ce copila a născut, în luna octombrie, un băieţel, anchetatorii au prelevat probe de sânge, iar rezultatul ADN a confirmat că tatăl copilului este Varga. Deşi reţinut pentru 24 de ore, pe 14 decembrie, bărbatul a fost eliberat a doua zi, anchetatorul agresorului, procurorul Alexandru Lup, care e şi purtătorul de cuvânt al Parchetului Marghita, invocând că nu are dovada că fetiţa nu şi-a dat consimţământul pentru actul sexual şi, ca atare, nu consideră oportun să ceară instanţei măsuri preventive.

La o zi după dezvăluirile făcute de BIHOREANUL, procurorul Lup s-a răzgândit - sau „a fost răzgândit” - şi l-a prezentat pe Petru Rusalim Varga în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, sub acuzația de act sexual cu un minor. Fetiţa abuzată a fost internată în regim de urgenţă de reprezentanţii DGASPC Bihor într-un centru de primire a minorilor abuzaţi.

O decizie abominabilă

Ulterior, pe 19 decembrie, primarul comunei Spinuş a înaintat o solicitare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în document edilul Alexandru Fonai reproşând modul în care procurorul din Marghita a gestionat ancheta, în condiţiile în care violatorul copilei, Petru Rusalim Varga, şi-ar fi recunoscut fapta dinainte de a fi reţinut, pretinzând că a fost băut şi provocat de copilă. 

Primarul a catalogat drept "abominabilă" şi decizia procurorului, căruia îi reproşează faptul că a lăsat liber un violator pentru că o eventuală procedură de arestare „ar fi interferat cu programul său de weekend şi cu protestul magistraților în care este angrenat" şi şi-a justificat decizia cu „lipsa unui raport care să releve dacă minora şi-ar fi dat sau nu consimţământul pentru a întreţine relaţii sexuale cu acest concubin al mamei sale cu 30 de ani mai în vârstă decât ea".

„Timpul nu mai poate fi dat înapoi, fetiţa a devenit mamă la 12 ani, însă acest lucru nu trebuie să rămână nesancţionat şi, în niciun caz, nu trebuie acceptat că ar fi avut discernământ şi ar fi putut conştientiza ceea ce i se întâmplă sau implicațiile viitoare ale abuzului la care a fost supusă", specifica primarul.

Nu-i necesar

După doar două zile, primarul a şi primit răspunsul. Prim-procuroarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Bianca Vulcan, i-a transmis că solicitarea sa nici nu poate fi luată în considerare căci, potrivit legii, preluarea cauzelor se dispune de conducătorul parchetului ierarhic superior, din oficiu, la propunerea parchetului pe rolul căruia se află dosarul, la cererea părţilor sau a subiecților procesuali principali.

"Or, în prezenta cauză petentul Fonai Alexandru, în calitate de primar al comunei Spinuș, nu are niciuna dintre calitățile menționate mai sus", se explică în documentul consultat și de BIHOREANUL

Pe de altă parte, şefa Parchetului Bihor i-a explicat edilului şi că cercetările în caz sunt avansate, iar ancheta nu ar fi atât de complicată încât să nu poată fi finalizată de actualul procuror.

Din document lipseşte, însă, orice explicaţie referitoare la decizia oripilantă a procurorului din Marghita, de a-l lăsa în libertate pe violatorul unui copil, ori la măsurile administrative dispuse de conducerea Parchetului Bihor pentru analizarea situaţiei, precizându-se doar că, în final, situaţia a fost reglată căci, în final, individul a fost trimis după gratii. 

Dormea cu fetiţa în pat

Răspunsul transmis primarului din Spinuş dezvăluie, însă, noi informaţii şocante despre caz.

Potrivit documentului, în timpul cercetărilor pornite ca urmare a unei anchete a asistenţilor sociali din Primăria comunei, fetiţa a minţit că ar fi avut relaţii sexuale cu un coleg de clasă la sfârşitul lunii martie, acest an, adică în urmă cu două luni.

"Acesta ar fi ameninţat-o că, dacă va spune cuiva, o omoară. Minora declară că a fost singurul contact sexual, iar minorul a fost primul şi singurul băiat din viaţa ei, aceştia fiind și colegi de clasă. De asemenea la cele petrecute nu au fost martori oculari şi nici nu a spus cuiva despre cele petrecute, nici măcar fratelui şi surorii sale", se relatează în răspunsul transmis de Parchetul Bihor.

Controlul ginecologic a arătat, însă, că sarcina e mult mai avansată, de circa 22 de săptămâni, iar raportul de evaluare psihologică, întocmit de către DGASPC Bihor, pe 6 iunie, a atras atenţia asupra faptului că fetiţa a suferit o traumă şi manifestă "un comportament simulat şi blocarea informației”. „La data evaluării, minora prezintă un comportament reactiv-anxios în raport cu itemii critici, dar cu revenire la starea de relaxare psiho-emoțională, la itemii neutri şi de control", arată raportul. 

Audierile făcute de poliţiştii din Spinuş au condus la bănuiala că fetiţa a fost agresată de un membru de familie, mai precis de concubinul mamei, Petru Rusalim Varga, "care ar fi fost văzut de către vecina Cheregi Daniela, în trecut, că dormea în acelaşi pat cu minora menţionată, cu toate că şi mama acesteia se afla acasă". Mama a negat, însă, că ar fi ştiut că fata ei a fost abuzată, pretinzând că a crezut că burtica fiicei sale creşte pentru că se îngraşă şi că a aflat realitatea abia când au căutat-o asistenţii sociali.

Cert este că, pe 4 octombrie, fetiţa care a împlinit între timp 12 ani, a născut un băieţel, iar analiza ADN a confirmat că tatăl acestuia este Petru Rusalim Varga. Acesta este inculpat, acum, pentru act sexual cu un minor aflat în ocrotirea sa, faptă care, conform noilor prevederi, este pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani. 

Vezi mai jos răspunsul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor: 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!