Bihorenii care cer recalcularea pensiilor, vor să cumpere vechime în muncă ori au orice alte probleme de rezolvat la Casa Județeană de Pensii vor putea beneficia de serviciile instituției, din nou, cel puțin o zi, lunea viitoare.

Funcționarii vor suspenda greva generală declanșată luni în urma unei întâlniri a sindicaliștilor din instituțiile subordonate Ministerului Muncii cu premierul Marcel Ciolacu, în cadrul căreia acesta a promis creșteri salariale de până la 1.500 lei cu începere din prima zi a anului următor.

Pauză de la grevă

„Luni, 3 decembrie, vom relua activitatea obișnuită prin suspendarea grevei generale”, a declarat joi BIHOREANULUI liderul sindical al angajaților Casei Județene de Pensii, Adrian Bereș, la o zi după întâlnirea dintre șeful Guvernului și reprezentanții sindicatelor din instituțiile ce activează în cadrul Ministerului Muncii, în frunte cu șeful Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.

„Potrivit legii, pentru că vor avea loc negocieri cu ministrul Muncii în baza discuțiilor cu premierul, vom suspenda greva, astfel că vom respecta programul obișnuit de lucru, inclusiv cu publicul, începând cu ora 8.00 dimineața”, a precizat Adrian Bereș.

Acesta a adăugat că, în funcție de rezultatul concret al discuțiilor cu ministrul Simona Bucura Oprescu, sindicaliștii fie vor înceta cu totul greva, dacă se va ajunge la „soluții concrete pentru satisfacerea revendicărilor”, fie o vor relua de marți, în cazul contrar.

Promisiunile lui Ciolacu

Potrivit liderului BNS, Dumitru Costin, la întâlnirea de miercuri a sindicaliștilor cu premierul Ciolacu, acesta a promis că, printr-o Ordonanță de Urgență care va fi inițiată zilele următoare de Ministerul Muncii, angajații Caselor Județene de Pensii vor avea, de la 1 ianuarie 2024, majorări salariale între 330 și 1.500 lei.

„În urma discuțiilor avute s-a ajuns la un acord în ceea ce privește alinierea salarizării angajaților din Casele Județene de Pensii la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice. Rezolvarea inechităților salariale din prezent va aduce creșteri cuprinse între 330 lei și 1.500 lei net pentru aproximativ 3.000 de salariați. Veniturile acestora ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie 2024. Această soluție va fi inclusă într-o Ordonanță de Urgență. Protestul angajaților din casele de pensii se suspendă”, a comunicat miercuri seară BNS.

De ce au intrat în grevă?

Angajații CJP Bihor au salarii medii de 4.000-4.200 lei, iar după ce în cursul lunii octombrie au desfășurat „proteste spontane” cu încetarea lucrului timp de o oră zilnic, de luni, 27 noiembrie, au intrat în grevă generală, cerând alinierea veniturilor lor la cele ale funcționarilor din alte instituții, care sunt mai mari.

De asemenea, salariații din Casele Județene de Pensii, care în timpul grevei generale au preluat doar dosarele noi de pensionare, au reclamat supraîncărcarea și dotarea neadecvată cu instrumente de lucru, arătând, de pildă, că lucrează cu programe informatice vechi și sunt nevoiți să-și ia de lucru și acasă, după orele de program.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!