Când Valerica Benţe a fost înconjurată în faţa propriului birou de poliţiştii sub acoperire, funcţionarele au fost şocate. Femeia încă ţinea în mână dosarul în care mascase plicul cu şpaga, iar colegele priveau stânjenite cum răspundea întrebărilor agenţilor.

Părea calmă, dar nu era. Tocmai fusese prinsă cu 2.000 lei luaţi mită de la un intermediar ca să scape un orădean de impozitul pe maşină. Faptă care ar putea s-o coste între 3 şi 12 ani de puşcărie...

În flagrant

Valerica Benţe, 53 de ani, funcţionară în cadrul Direcţiei Economice a Primărei, nu părea să aibă probleme. Are o familie reuşită, un fiu poliţist de frontieră şi o fiică funcţionară bancară. Locuieşte alături de aceştia şi de soţul său, evaluator imobiliar, într-o casă cu etaj construită în Cartierul Tineretului.

Joia trecută părea pentru ea o zi ca oricare alta. Se prezentase la serviciu, în "piramidă", după o zi liberă în care fusese la Cluj, să participe la festivitatea de absolvire a facultăţii de către prietena fiului său. Ca totdeauna, era binedispusă şi volubilă. Şi-a văzut de treabă, a verificat debite, a răspuns solicitărilor contribuabililor, iar între cei pe care i-a servit s-a numărat inclusiv deputatul Cseke Attila.

Totul a decurs ca în orice altă zi de lucru, până în jurul orei 11 când, întorcându-se de pe holul clădirii în "piramidă", a fost oprită de un tânăr care s-a postat în faţa sa. Poliţist sub acoperire, bărbatul s-a prezentat, apoi i-a cerut să-i arate conţinutul unui dosar în care tocmai ascunsese o şpagă de 2.000 lei. Femeia încasase banii pe hol, ferită de camerele de supraveghere, şi voia să-i pună în geantă.

Cum să scapi de impozite...

Operaţiunea a fost pusă la cale de procurorii Parchetului Bihor şi de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, care au reţinut-o pe funcţionară imediat, pentru 24 de ore. "Benţe Valerica a pretins şi primit suma de 2.000 lei pentru ca, în baza unui contract de vânzare fictiv, să radieze din evidenţele Primăriei maşina deţinută de orădean, care, în acest fel, nu mai plătea taxa auto", explica după acţiune prim-procurorul Vasile Popa.

Funcţionara e suspectată că îşi crease o adevărată reţea prin care îi ajuta pe anumiţi "clienţi" să se sustragă de la plata impozitelor. Metoda era simplă şi eficace. Oamenii declarau că au vândut autoturismul, pe cât posibil în străinătate, ca să li se piardă urma, folosindu-se de acte de vânzare fictive şi antedatate. Apoi, având acces la baza de date şi scuza legală potrivită, femeia ştergea datoriile "istorice", pe mai mulţi ani. 

În acest fel, plătindu-i funcţionarei jumătate din suma datorată Primăriei, evazioniştii scăpau de debitele acumulate, dar şi de sumele pe care le-ar fi plătit pe viitor, putându-şi conduce în continuare bolizii cu cilindree mare şi impozite pe măsură fără niciun fel de problemă. Dacă i-ar fi oprit în trafic, Poliţia i-ar fi întrebat de permisul de conducere, de talon, de asigurarea obligatorie sau rovinietă, dar niciodată de plata impozitelor către bugetul local...

Jumi - juma

Afacerea a ajuns în atenţia procurorilor din două surse. Prima sesizare a venit din partea primarului Ilie Bolojan, care aflase de la un prieten că un angajat al Primăriei ar şterge datoriile rău-platnicilor în schimbul unor comisioane. Că funcţionarul cu pricina era Valerica Benţe a dezvăluit-o, mai apoi, anchetatorilor, chiar intermediarul care îi făcea funcţionarei rost de clienţi, şi care susţinea că a făcut mai multe afaceri de acest gen.

Preţul serviciului era, spunea bărbatul, 50% din valoarea datoriei pe care funcţionara o ştergea din evidenţe, sumă pe care o încasa totdeauna după ce dovedea că s-a ţinut de cuvânt, prezentând "beneficiarului" extrasul contului pe care îl are în evidenţele Direcţiei Finanţe Locale. Fapta e în mod normal greu de dovedit, iar "reaua voinţă" aproape imposibil de probat, deoarece funcţionarii nu au obligaţia să verifice eventualele falsuri prezentate de proprietari pentru ştergerea datoriilor.

Valerica Benţe a fost urmărită însă mai bine de o lună înainte ca anchetatorii să organizeze flagrantul. Apoi, oamenii legii i-au pregătit un adevărat test de integritate: au identificat un orădean care a acumulat din 2009 datorii de 4.400 lei pentru impozitul auto, după care au întocmit un contract de vânzare către un cetăţean austriac, datat tot în 2009. Joi dimineaţă, denunţătorul - intermediarul cu care Benţe mai lucrase - s-a înfăţişat la Primărie la ora 9, prezentându-i funcţionarei datele datornicului.

În capcană

Întâlnirea a avut loc pe holul din faţa "piramidei". Apoi, funcţionara a accesat baza de date, a verificat suma pe care o avea de achitat proprietarul maşinii şi, în jurul orei 11, a şters datoria, în final scoţând şi un extras ce dovedea că acesta nu mai are restanţe la bugetul local.

Funcţionara s-a întâlnit din nou cu intermediarul, care i-a predat un dosar în care se aflau cei 2.000 lei şi apoi a plecat. Valerica Benţe n-a mai ajuns însă la biroul ei, fiind oprită de unul dintre poliţiştii care au urmărit desfăşurarea lucrurilor.

Dusă la Parchet pentru audieri, funcţionara a fost reţinută pentru 24 de ore, iar apoi condusă în Arestul Poliţiei, unde a rămas până vineri, când Tribunalul a arestat-o pentru 29 de zile. Decizia a fost atacată de avocatul femeii, iar recursul s-a judecat, marţi, la Curtea de Apel, când funcţionara a fost eliberată şi a primit interdicţia de a părăsi ţara.

Prindere controversată

Inculpată pentru luare de mită în formă continuată, Valerica Benţe a recunoscut doar parţial faptele care îi sunt imputate, adică doar şpaga cu care a fost prinsă în flagrant. Apărătorul ei, avocatul Răzvan Doseanu, contestă în schimb modul în care s-a desfăşurat ancheta. În primul rând, pentru că orădeanul în numele căruia s-au dat banii nu ştie nimic despre flagrant, identitatea sa fiind luată aleatoriu din baza de date a Primăriei, pentru a fi folosită în scenariul pus la cale de procurori.

În logica avocatului, cum în realitate proprietarul maşinii nu a oferit bani ca să o "ungă" pe funcţionară, şi nici nu are vreo legătură cu ea ori cu intermediarul care i-a folosit numele ca s-o "capcaneze" pe Benţe, nici luarea de mită n-a avut loc propriu-zis. "A fost un scenariu fără corespondenţă cu realitatea, iar CEDO s-a pronunţat în speţe similare stabilind că astfel de proceduri de anchetă nu sunt permise, că autorităţile statului trebuie să aibă un rol neutru şi o atitudine strictă de observator, fără a interveni în mod activ în desfăşurarea unor evenimente", a susţinut avocatul.

Anchetă internă

Dincolo de ancheta penală, cert e că funcţionara a căzut testul de integritate la care a fost supusă, ridicând întrebări atât asupra sistemului de urmărire a taxelor şi impozitelor locale, cât şi asupra motivului pentru care Valerica Benţe avea asemenea preocupări penale. Unii colegi îi pun faptele pe seama datoriilor pe care le are de plătit la bancă şi a bolii soţului, supus unei operaţii complicate.

Contactat de BIHOREANUL, primarul Ilie Bolojan a condamnat categoric fapta funcţionarei, subliniind că aceasta "nu este reprezentativă pentru Primăria Oradea, unde majoritatea funcţionarilor sunt curaţi". "E regretabil şi sper că nu mai avem astfel de cazuri", spune edilul, respingând ipoteza că prin astfel de practici s-ar putea "şterge" şi alt tip de datorii, ca de pildă impozitele pe imobile. Bolojan a cerut totuşi o anchetă internă, "să vedem dacă mai avem astfel de situaţii, câte, şi ce funcţionari le-au implementat".

Între timp, procurorii fac şi ei o verificare similară, iar dacă va fi cazul, spun ei, vor extinde cercetările şi faţă de alte persoane. Oricare ar fi deznodământul, povestea a scos la iveală o problemă extrem de gravă, şi anume că funcţionarii pot face orice, chiar şi să şteargă datoriile unor "băieţi deştepţi". Nu pe gratis, desigur...


OILE NEGRE
Condamnaţii Primăriei

Cazul Valericăi Benţe este cel de-al treilea scandal de corupţie din Primăria Oradea din ultimul deceniu.

În anul 2004, Silviu Chiriac, fostul şef administrativ al Administraţiei Social-Comunitare Oradea, a fost reţinut şi trimis în judecată pentru trafic de influenţă, sub acuzaţia că a cerut şi primit 2.000 de dolari de la o orădeancă pentru a-i rezolva o locuinţă. Funcţionarul a fost găsit vinovat şi condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare.

În 2006, Nicolae Gherman, consilier la Direcţia Economică, a fost inculpat alături de lichidatorul judiciar Gabriel Sălăjan, tot pentru luare de mită. Iniţial, procurorii l-au acuzat pe Gherman de complicitate, ţinta fiind lichidatorul care, prin intermediul funcţionarului, ar fi pretins şi primit 45.000 lei pentru a atribui activele fostei ferme pomicole de stat Horticola Biharia, aflată în lichidare judiciară, fostei administratoare Floare Petricaş. Banii fuseseră găsiţi sub masa din biroul lichidatorului, în timpul unui flagrant pornit de la denunţul femeii. În 2010, judecătorii l-au achitat definitiv, stabilind că nu există probe clare împotriva lui, şi că singurul vinovat a fost Gherman, funcţionarul fiind condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare.