Cel mai premiat artist fotograf din România, orădeanul Ovi D. Pop, a primit, sâmbătă, o nouă distincție cu care se poate lăuda: premiul internațional Leonardo Da Vinci, acordat de o fundație din Milano, Italia, pentru artiști din lumea întreagă.

De altfel, premiul și are titulatura „Universal Artist”, adică „artist universal”, organizatorii – fundația Effeto Arte cu sprijinul Muzeului Național de Știință și Tehnologie Leonardo Da Vinci din Milano – dorind să-i omagieze pe cei care ajung să performeze dincolo de frontiere.

Acesta a fost și motivul pentru care artistul orădean s-a numărat printre cei 40 de laureați ai ediției a șasea a acestui premiu internațional: fotografiile lui i-au adus peste 600 de medalii de aur din lumea întreagă, fiind apreciate de specialiști de pe toate continentele.

Chiar în ziua în care a fost distins cu premiul Leonardo Da Vinci, Ovi D. Pop a anunțat pe pagina sa de Facebook că a primit cea de-a 33-a medalie de aur din anul 2024, la un circuit internațional, pentru o fotografie făcută cu drona.

Festivitatea din Milano a avut loc la muzeul care poartă numele reprezentantului marcant al Renașterii. Când și-a ridicat premiul, artistul orădean a amuzat audiența, spunând că a avut un „semn” prevestitor pentru această distincție: în Oradea, locuiește pe strada... Leonardo Da Vinci.

„Este înălțător să-ți fie recunoscută activitatea”, a declarat fotograful pentru BIHOREANUL. Totodată, a precizat că s-a bucurat să cunoască artiștii reuniți la Milano și originari din țări de pe tot mapamondul, de la Ungaria la Uruguay, China, Germania, Iran sau Anglia. Ovi D. Pop a fost însă singurul român premiat la această festivitate.

Toți laureații premiului Leonardo Da Vinci au primit un trofeu și un album de artă contemporană, care cuprinde lucrările lor. Aceste albume vor ajunge și la diferite galerii de artă din lume.

Fotograful orădean era cât pe ce să rateze însă ceremonia din Milano. Sâmbătă, înainte de eveniment, el a rămas blocat, alături de trei prieteni, într-un lift, și a durat mai bine de două ore până să fie eliberați de o echipă tehnică de intervenție.

Ovi D. Pop nu este doar un artist fotograf renumit, ci și profesor în acest domeniu. De câțiva ani, el ține la Oradea cursuri recunoscute de Ministerul Muncii pentru cei dornici să se inițieze sau să se perfecționeze în arta fotografică. Luna viitoare, însă, va lansa ultimul curs de calificare pentru avansați, activitate la care renunță din cauza modificărilor din legislația europeană a muncii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!